3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalTeatrul Țăndărică va reprezenta România în Portugalia

Teatrul Țăndărică va reprezenta România în Portugalia

Spectacolul “Adunarea păsărilor” după Farid Uddin Attar, în regia lui Cristian Pepino, producție a Teatrului Țăndărică, a fost invitat să se joace în cadrul celei de-a 33-a ediţii a Festivalului Internațional de Teatru de la Almada.

Invitația de a juca în cadrul acestui important festival a fost făcută chiar de către Rodrigo Francisco, directorul festivalului portughez din Almada care a participat anul trecut la una dintre cele 3 reprezentații cu “Adunarea păsărilor” ce au avut loc în cadrul Festivalului Național de Teatru.

Reprezentația cu “Adunarea păsărilor” va avea loc duminică, 17 iulie, ora 18.00, în sala mare a Teatrului da Trindade din Lisabona.

Cristian Pepino, regizorul acestui spectacol, a ţinut cont în primul rând de valoarea și dimensiunea universal umană a gândirii poetului persan Farid Uddin Attar, a filozofiei orientale, a gândirii înaintate și a cunoașterii de sine. „Drumul lung și dificil al «iniţierii» în «Adunarea păsărilor» al marii călătorii, se depărtează – la Attar – faţă de ceilalţi filozofi și scriitori orientali – de “cer” și devine demonstraţia adevărului de pe pământ, a adevărului din om – singur vinovat și responsabil de destinul său. Tocmai această trăsătură fundamentală a literaturii lui Attar, această desprindere de religie, această deschidere larg umanistă a gândirii lui, a făcut ca Teatrul Țăndărică să opteze pentru transpunerea acestui text“, declară regizorul Cristian Pepino.

Readus în atenția publicului după douăzeci și doi de ani de la prima sa montare, spectacolul repus în scenă de către Cristian Pepino la aniversarea a 70 de ani de Teatru Țăndărică a beneficiat de cronici laudative în critica de specialitate și a fost apreciat la manifestări de gen din țară și străinătate primind numeroase premii.  

Cele mai citite

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...
Ultima oră
Pe aceeași temă