2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăInternaționalTalibanii susțin că femeile vor putea face studii universitare

Talibanii susțin că femeile vor putea face studii universitare

Talibanii au dat asigurări că femeile din Afganistan vor putea studia la universitate, dar nu în clase mixte, noul regim intenţionând de asemenea să propună un plan de învăţământ „islamic şi rezonabil”, potrivit AFP.

De la preluarea puterii la mijlocul lunii august, talibanii au încercat să afişeze o imagine de deschidere şi de moderaţie, în contextul temerilor privind revenirea la acelaşi tip de regim fundamentalist şi brutal ca cel pe care l-au impus când s-au aflat la putere între 1996 şi 2001.

Educaţia fetelor şi femeilor a fost atunci interzisă.

Afganele „îşi vor putea continua studiile superioare în acord cu şaria (legea islamică) în securitate, fără ca femeile şi bărbaţii să fie amestecaţi”, a anunţat duminică ministrul interimar, Abdul Baqi Hazzani, în cadrul unei reuniuni a adunării tradiţionale, numită Loya Jirga.

Fetele şi băieţii vor fi de asemenea separaţi în şcolile primare şi în licee, lucru care era deja răspândit în ţară, încă extrem de conservatoare.

Nicio femeie nu a fost prezentă la reuniunea care a avut loc la Kabul în prezenţa şi a altor oficiali talibani.

„Ministerul pentru Învăţământ Superior al talibanilor nu a consultat decât profesori şi elevi de sex masculin în legătură cu subiectul reluării cursurilor la universitate”, şi-a exprimat regretul pe Twitter o conferenţiară angajată de o universitate din capitală.

Citește și: Peste 7 milioane de dolari pentru evacuarea afganilor, strânși de un influencer

Cele mai citite

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă