10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalSumă colosală colectată în lupta cu pandemia

Sumă colosală colectată în lupta cu pandemia

Summit-ul virtual, punctul culminant al unei campanii a Comisiei Europene și organizației Global Citizen, a reușit să strângă fonduri importante, principalele state „cotizante” fiind Germania, SUA și Canada. Angela Merkel, care anunțase inițială că Germania va oferi o jumătate de miliard de euro pentru investiții în vaccinuri, a suplimentat suma cu 383 milioane euro, potrivit dw.com. Ca răspuns, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat o alocație financiară de 4,9 miliarde euro în vreme ce SUA a oferit 545 milioane dolari iar Canada 300 milioane dolari.

„Acesta este un mesaj clar că Uniunea Europeană este pe deplin angajată să asigure acces egal la un vaccin cu un preţ rezonabil, cât de curând posibil, pentru toţi cei care au nevoie. O provocare precum pandemia poate fi abordată doar dacă lumea se uneşte.”, a spus șefa Comisiei Europene, adăugând că investițile în vaccinuri anti-Covid-19 sunt necesare, cităm: „la o scară şi viteză fără precedent”.

Muzicieni şi actori au luat parte la concertul online care a marcat evenimentul și a avut scopul de a strânge fonduri pentru a ajuta lumea să combată pandemia cu vaccinuri şi medicamente. Acest eveniment a fost găzduit de actorul Dwayne Johnson iar între cei care au cântat s-au numărat Shakira, Justin Bieber şi Miley Cyrus. Au fost prezenţi, printre alții, Chris Rock, Hugh Jackman, Charlize Theron şi David Beckham.

 

Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...
Ultima oră
Pe aceeași temă