5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInternaționalSUA, cel mai bun loc pentru a spăla bani

SUA, cel mai bun loc pentru a spăla bani

SUA, cel mai bun loc pentru a spăla bani obținuți ilegali și a-i ascunde, susține Janet Yellen, secretarul Trezoreriei.

Aceasta a precizat, potrivit Bloomberg, că dominația sistemului financiar american pe piețele internaționale și legile laxe sunt „un argument bun că, în acest moment, cel mai bun loc pentru a ascunde și spăla câștigurile obținute ilegal este reprezentat de fapt de Statele Unite”.

Secretarul Trezoreriei a declarat că SUA trebuie să lupte acasă împotriva spălării banilor și a evaziunii fiscale. Doar așa va putea promova eforturile anticorupție în întreaga lume.

„Statele Unite nu pot fi o voce credibilă pentru un guvern liber și echitabil în străinătate dacă, în același timp, le permitem celor bogați să ne încalce legile cu impunitate”, a spus Yellen.

Totodată, ea a transmis că dacă SUA vrea ca instituțiile libere să prospere în întreaga lume, atunci mai întâi trebuie să modeleze cum arată ele acasă.

Yellen urmează să vorbească la Casa Albă în timpul așa-numitului Summit pentru Democrație. Evenimentul este unul de amploare. Acesta se întinde pe o perioadă de două zile. Participanții vin din peste 100 de guverne, alături de activiști, lideri din sectorul privat și jurnaliști.

Președintele României, Klaus Iohannis s-a aflat și el printre participanții la summit. El a susținut un discurs în cadrul Summit-ului pentru Democrație găzduit de administrația Biden la Casa Albă.

Trezoreria SUA a înăsprit regulile

Trezoreria a anunțat săptămâna aceasta noi reguli. Firmele americane naționale și străine trebuie să furnizeze noi informații despre persoanele care le dețin și le controlează efectiv.

Departamentul a mai spus săptămâna aceasta că va solicita comentarii publice cu privire la regulile propuse care cer cumpărătorilor de bunuri imobiliare din SUA să-și dezvăluie identitatea.

„Uneori, singurul lucru în care găzduiesc aceste proprietăți de lux sunt câștigurile obținute ilegal – sunt spălătorii de bani la etajul 81”, a spus Yellen.

Eforturile anticorupție au inclus și noul impuls al administrației de a aplica legile fiscale existente în SUA, a spus Yellen.

„Nu numai actorii străini abuzează de sistemul nostru financiar”, a spus ea, adăugând: „Există corupție aici acasă. Mai ales când vine vorba de modul în care oamenii plătesc impozite – sau mai degrabă, cum nu le plătesc”.

Trezoreria SUA a estimat că evaziunea fiscală a fost făcută în principal de către gospodăriile și corporațiile cu venituri mari. Aceasta a însumat pierderi de 600 de miliarde de dolari anul trecut pentru Guvernul SUA. Administrația Biden a cerut Congresului finanțare suplimentară pentru a ajuta la consolidarea aplicării legislației așa-numitei „Build Back Better”. Aceasta se aflată acum în fața parlamentarilor.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Economia României accelerează în T3, dar rămâne sub așteptări: PIB-ul crește cu 1,1%

Economia românească a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS)....

Hamas propune un armistițiu în Gaza și cere presiuni asupra Israelului din partea viitorului președinte al SUA

Hamas a declarat că este „gata” să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, cu condiția ca propunerea să fie respectată de Israel. Basem Naim, membru...

Soacra lui Silviu Prigoană a făcut accident vascular cerebral

O nouă tragedie a lovit familia Prigoană, în urma morții afaceristului Silviu Prigoană, care a decedat din cauza unui infarct în timp ce se...
Ultima oră
Pe aceeași temă