Într-o zi care ar trebui să fie asociată cu a-și face noi prieteni și a explora noi subiecte, tinerii și bărbații din Minsk au fost bătuți, scoși din campusurile lor și îngrămădiți în dube de poliție de către agenții de securitate purtând balaclave, ai președintelui Lukașenko. Ele reprezintă ultima avangardă din a patra săptămână de rezistență împotriva alegerilor furate din 9 august.
Curajul și rezistența studenților nu sunt neapărat suportate dintr-o înțelegere profundă a drepturilor lor constituționale sau din studiul aprofundat al lui Foucault sau al altor filozofi politici. O mare parte din sistemul de educație învechit din Belarus, cu loialitatea sa forțată față de stat și obsesiile cu istoria revizionistă, este încă o relicvă a erei sovietice și concepută pentru a încuraja supunereaa, nu gândirea independentă.
Wikipedia este o resursă mult mai valoroasă decât programul multor universități. Au fost pur și simplu depășiți de indignare față de nedreptatea unui lider care își bătea joc de voința politică a țării. De data aceasta, minciuna a fost prea mare pentru a fi ignorată.
Luați în considerare studentul la drept la o universitate de stat din Belarus (ultima instituție privată, Universitatea Europeană de Științe Umane, a fost forțată să se exileze în 2004 și are acum sediul central în vecinătatea Vilnius). Studentul tocmai a fost martor la doi candidați la președinție închiși pe baza unor acuzații triumfate, câștigătorul de drept forțat să fugă din țară și oricine a vorbit despre aceasta reținut și terorizat fără acces la un avocat.
La ce folosește calificarea dreptului într-un stat fără lege? Are la fel de multă corespondență cu realitatea ca și o diplomă de la Hogwarts.
În decurs de o lună, Belarusul a devenit de nerecunoscut. Timp de aproape trei decenii am lucrat sub unul dintre cele mai totalitare state ale lumii, cu o alegere falsă după alta. Chiar și Rusia are o scenă politică opozițională mai activă. Nimeni nu se aștepta ca noi să ne ridicăm la unison și, în cele din urmă, să ne exprimăm disprețul față de regim, darămite să încercăm o revoluție, dar statul a creat, fără să vrea, condițiile perfecte pentru ca acesta să înflorească.
După zeci de ani de candidați de opoziție nereușită sau de marionetă, Svetlana Tikhanovskaya reprezintă o față autentică proaspătă, dar nu s-ar fi ridicat la o asemenea proeminență dacă statul nu i-ar fi arestat soțul. Gestionarea greșită a lui Lukașenko a pandemiei coronavirusului, care amintește de negarea autorităților sovietice și de acoperirea dezastrului de la Cernobîl, a dezvăluit un guvern nu numai incompetent, ci mortal. Și, în cele din urmă, domnia terorii dezlănțuită asupra întregii populații pentru că a îndrăznit să pună la îndoială un astfel de act de nerușinare a furtului electoral a provocat doar mai mult activism.
În ciuda sistemului său politic stânjenitor și regresiv, tinerii din Belarus au reușit de-a lungul anilor să-și croiască centre creative independent de stat. Țara găzduiește un sector tehnologic de miliarde de dolari care angajează zeci de mii, ceea ce a contribuit la producerea unei populații conectate.
Abilitățile și rețelele lor au permis ca informațiile despre alegeri, proteste și greve să fie rapid documentate și distribuite publicului intern și internațional.
Dar chiar și aceste companii de succes, de casă, suferă – angajații lor au fost reținuți împreună cu toți ceilalți – și unii își mută deja operațiunile în străinătate în fața represiunii politice în curs și a opririlor internetului. O nouă lovitură pentru o economie deja periclitată, pentru ca un tiran să-și poată păstra puterea.
Lukașenko și prietenii săi au subestimat întotdeauna studenții ca o potențială forță politică și acum este prea târziu pentru a-i recâștiga. Prin brutalitatea statului, ei au făcut dușmani permanenți ai tinerilor din țară. A devenit și un ciocnire generațional aprins, videoclipurile difuzate săptămâna aceasta arată un profesor de la Universitatea de Lingvistică de Stat din Minsk, amenințând că va apela la poliția împotriva protestelor împotriva protestelor studenților. Nici copiii nu sunt cruțați. În prezent, școlile îi avertizează pe părinții care participă la proteste că copiii lor pot fi confiscați conform unei legi din 2006 privind „familiile disfuncționale”.
Asistăm la ultimele încercări disperate ale unui regim discreditat de a recâștiga controlul, dar care nu poate guverna decât prin forță brută. Anchetatorii ONU au primit rapoarte despre 450 de documente de tortură și maltratare a persoanelor aflate în custodie. Protestatarii pașnici pedepsiți cu detenție, bătăi, violuri și torturi au lăsat o națiune speriată, dar mai energizată ca niciodată, pentru a se elibera de opresorul său. Valorile instituțiilor puternice și ale unei societăți deschise au fost abia inculcate în școlile sau universitățile lor înainte, însă încălcările statului ale drepturilor de bază au oferit studenților o educație de neprețuit și una care ar putea grăbi în continuare prăbușirea acesteia.
Victor Martinovich este un popular scriitor bielorus și lector la Universitatea Europeană de Științe Umane. În prezent se află la Minsk.
