Cea mai neaşteptată prezenţă din această peliculă o reprezintă regizorul irlandez Kenneth Branagh, pe care mai toată lumea îl conotează cu filmele shakespeariene şi nicidecum cu benzile animate.
Ce-i drept, de data aceasta nu este una SF, ci are toate datele uneia istorice, petrecându-se, iniţial, în anul Domnului 965, când există un rege Odin, al Împărăţiei Asgard (interpretat de Anthony Hopkins, care ajunsese în ultima vreme specializat în filme de groază, din păcate. Acum a devenit un fel de bătrânel cu barbă albă şi un singur ochi, sever cu băiatul aparent cam tânăr pentru el şi pe care îl blestemă temporar să ajungă pe Pământ) şi un fiu al acestuia: Thor (Chris Hemsworth, un australian de 28 de ani, care până acum a făcut mai degrabă carieră în televiziune şi, fireşte, n-a ratat nici jocurile video.
Blondul musculos se vrea un Schwarzenegger al secolului XXI, cu nişte trăsături ceva mai rafinate). Ca totul să fie foarte spectaculos, americanii au decis să conceapă acest scenariu în ultramodernul IMAX 3D, tentându-şi publicul şi cu omniprezenta Natalie Portman, care de la „Lebăda Neagră” a ajuns om de ştiinţă (parcă ne aminteşte un pic de savanta de renume mondial, nu?), undeva în New Mexico, unde aterizează arogantul Thor, într-un fel de călătorie în timp şi spaţiu. Construcţia narativă este una destul de complicată, ba chiar aş spune încurcată, încâlcită rău, cu o mulţime de personaje pe care tot încerci să le distingi, dându-ţi-se pe larg posibilitatea să te lămureşti, în cele 114 minute, cât durează desfăşurarea în sala de cinema.
Partea cea mai spectaculoasă rămâne cea din trecut, perfect adecvată noilor tehnologii de imagine şi care aminteşte oarecum de „Inception”/„Începuturi”, fără să fie neapărat de acelaşi rafinament arhitectural-oniric. Fără îndoială, influenţa „Dosarelor X” este mai mult decât vizibilă, ca de altfel şi a lui „E.T.”, fără a ignora cumva „Avatarul” lui James Cameron. Dar, la urma urmei, ăsta este trendul. SF plus BD istoric (vezi şi serialul „Urzeala tronurilor” de pe HBO, care are nenumăraţi fani), egal bilete vândute. Realizatorul Branagh încearcă să dea şi o justificare pasiunii sale bruşte pentru un personaj imaginar schiţat doar.
Supereroul blond îi amintea copilului din Belfast, deja cultivat, de Samson sau de Hercule, mărturisind că Thor creat de Marvel (care mai are şi alte invenţii bănoase la activ precum „Iron Man”, „Spider-Man”, „Hulk”, „X-Men”, „Captain America”, „Wolverine”, căci în şapte decenii a avut timp să tot inventeze noi mutanţi) este de-a dreptul hipnotic. Nu lipsesc nici monştrii metalici supradimensionaţi – ca The Destroyer (vă sună cunoscut, nu-i aşa?), un fel de variantă modernă a Omului de Tinichea din „Vrăjitorul din Oz” şi mai ales o replică de tipul „Asta la vista, baby”, care sună cam aşa acum: „I will return!”, „Mă întorc eu negreşit!”. Producătorii se laudă că de fapt ar fi un film de artă, dar nu ne-am dat noi bine seama. Rămâne un secret. În realitate, Kenneth a refuzat să cedeze acestei solicitări iniţiale bizare. Ca să poată păşi pe foarte sofisticatul decor al lumii de altădată, acest adevărat dirijor al cadrelor fascinante a fost obligat să încalţe cipicii binecunoscuţi de prin muzeele lumii, ca să nu lase urme pe foarte lucioasele eşafodaje de o complexitate care va trezi cu siguranţă invidii celorlalţi regizori europeni. Pentru că nu te întâlneşti cu aşa ceva decât la Hollywood. Britanicul, probabil şi în speranţa unui nou contract dincolo de Ocean, a avut grijă, prin interviurile sale, să strecoare ideea că nu e chiar aşa de greu să „înoţi printre rechini”, părându-i-se un adevărat clişeu remarcile prin care se prezintă cele două universuri cinematografice ca fiind într-o veşnică dispută.
THOR
fantezie / sua, 2011
1h 54min.
regia: Kenneth Branagh.
cu: Chris Hernsworth, Tom Hiddleston, Natalie Portman, Anthony Hopkins, Colm Feore, Idris Elba.
distribuit de Ro Image 2000
