Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că între 30 şi 35 de militari ai regimului au fost ucişi. Însă Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), un ONG, a anunţat că şase militari ai regimului au fost ucişi, a scris AFP, conform News.ro.
”Avioanele noastre (de tip) F-16 şi piesele noastre de artilierie bombardează în acest moment ţinte definite de serviciile noastre de informaţii”, a anunţat Erdogan într-o conferinţă de presă la Istanbul.
Victimele de partea Ankarei
Ministerul turc al Apărării a anunţat anterior moartea a patru militari turci în provincia Idleb, în urma unor tiruri de artilerie susţinute ale regimului de la Damasc. Alţi nouă militari turci au fost răniţi, între care unul grav, potrivit ministerului.
Aceste schimburi de tiruri cresc cu un nivel tensiunea la Idleb – ultimul bastion dominat de jihadişti şi rebeli în Siria. Turcia a desfăşurat militari în mai multe posturi de observaţie în regiunea Idleb, în cadrul unui Acord încheiat cu Rusia vizând să conducă la o încetare a violenţelor. Însă forţele regimului lui Bashar al-Assad, susţinute de Moscova, şi-au intensificat de mai multe săptămâni ofensiva în această provincie, multiplicându-şi bombardamentele sângeroase.
Ankara, care sprijină grupări rebele siriene, a ridicat tonul în ultimele zile şi a mers până la a critica Rusia, cu care Turcia cooperează în Siria. ”Vreau să mă adresez mai ales autorităţilor ruse: interlocutorul nostru nu sunteţi voi, ci este regimul (sirian). Nu încercaţi să ne obstrucţionaţi”, a declarat Erdogan luni. ”Nu putem rămâne tăcuţi în timp ce militarii noştri cad martiri. Vom continua să cerem socoteală”, a adăugat el.
Potrivit presei turce, Ankara a desfăşurat întăriri în posturile sale de observaţie în ultimele zile.
Rusia: turcii sunt de vină
Rusia a declarat luni că militari turci au fost atacaţi de forţele guvernamentale siriene pentru că Moscova nu a fost atenţionată cu privire la operaţiunile Turciei în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei, informează Reuters, citând Ministerul Apărării rus.
Totodată, potrivit ministerului rus, aparate ale forţelor aeriene turce nu au încălcat frontiera cu Siria şi nu au fost înregistrate atacuri asupra trupelor siriene.
Ankara, care susţine grupări ale insurgenţilor sirieni, a ridicat tonul în ultimele zile, ajungând chiar să critice Rusia, cu care Turcia coopera destul de strâns în Siria. Bombardamentul sângeros de luni împotriva forţelor turce riscă să provoace o escaladare a tensiunilor.
Reluarea bombardamentelor de către forţele guvernamentale siriene, cu sprijinul Rusiei, la Idlib, suscită temeri că ar putea provoca un nou val de refugiaţi în această provincie cu aproximativ 3 milioane de locuitori.
Confruntări directe între armata turcă şi forţele regimului sirian au fost rare de la începutul războiului care devastează Siria din 2011. În 2016, Ankara a acuzat regimul de la Damasc după uciderea a patru militari într-un bombardament aerian în regiunea Al-Bab (nord). Rusia a respins orice implicare a forţelor sale sau ale regimului al-Assad.