Un comunicat al executivului german dat publicităţii luni seara a informat despre această decizie la care s-a ajuns în urma summitului regional găzduit de Berlin la iniţiativa cancelarului german Angela Merkel şi a preşedintelui francez Emmanuel Macron.
Conform sursei citate de dpa, cele două părţi au fost de acord să continue eforturile de implementare a acordurilor şi s-au angajat să joace un rol constructiv în negocierile mediate de şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini. Dialogul Belgrad-Priştina, facilitat de UE, nu s-a mai realizat de anul trecut, după ce Serbia a blocat admiterea Kosovo în Interpol, iar Kosovo a răspuns prin creşterea cu 100% a taxelor vamale impuse produselor provenind din Serbia.
La reuniunea din capitala Germaniei au participat şefi de stat şi de guvern din Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Kosovo, Muntenegru, Serbia şi Slovenia.
Potrivit unor surse de la Palatul Elysée, Franţa doreşte să îşi sporească influenţa în regiunea Balcanilor de Vest. Preşedintele Emmanuel Macron intenţionează, de altfel, să efectueze o vizită la Belgrad în cursul acestui an. Vizita prevăzută pentru decembrie 2018 a fost anulată din cauza crizei provocate de „vestele galbene”.