-2 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăInternaționalSchimb de focuri cu 11 persoane împușcate în New Orleans, Statele Unite

Schimb de focuri cu 11 persoane împușcate în New Orleans, Statele Unite

„La ora 03.21 (09.21 GMT), ofiţerii NOPD (New Orleans Police Department) aflaţi în apropiere au raportat focuri de armă. Venind la faţa locului, poliţiştii au descoperit mai mulţi indivizi răniţi”, a anunţat într-un comunicat poliţia locală, dând asigurări că niciunul dintre membrii forţelor de ordine nu a fost rănit, mai scrie Agerpres.

Zece răniţi au fost transportaţi la spitale din împrejurimi, iar o a unsprezecea persoană a ajuns la spital prin propriile mijloace. Doi răniţi sunt în „stare critică”, potrivit autorităţilor.

Niciun suspect nu a fost reţinut, dar poliţia a indicat pe Twitter că a arestat în apropiere de locul dramei un individ „a cărui posibilă implicare în acest eveniment face în continuare obiectul unei anchete”.

Schimbul de focuri a avut loc la intrarea în „French Quarter”, un cartier foarte apreciat de turişti, în weekend-ul de Ziua Recunoştinţei, prilej pentru fanii fotbalului american de a se aduna pentru derby-ul în care se înfruntă Grambling State University şi Southern University.

Cele mai citite

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...
Ultima oră
Pe aceeași temă