Scorul obținut la alegerile anticipate a plasat PSOE pe primul loc, cu 29% din voturi, ceea ce înseamnă 123 de deputați în Parlament, din totalul de 350, iar în lipsa unei majorități absolute care ar fi permis socialiștilor să guverneze singuri sunt necesare alianțe. În seara victoriei, Sanchez a promis simpatizanților „un guvern pro-european care va întări – și nu va slăbi – Europa”. Ajuns la putere în iunie 2018, după înlăturarea conservatorilor lui Mariano Rajoy printr-o moțiune de cenzură, el va fi obligat să apeleze la o coaliție pentru a continua să guverneze.
Pe hârtie, alianța PSOE-Ciudadanos (centru-dreapta, liberal), care a obținut 16% din voturi și 57 de parlamentari, ar prezenta mai multe avantaje, fiind mai ușor să conduci un guvern alcătuit din două formațiuni decât să menții disciplina unei coaliții cu mici partide cu interese multiple și contradictorii. O alianță între PSOE și Ciudadanos ar depăși cu puțin majoritatea absolută, dar centriștii lui Albert Rivera au repetat în campanie că obiectivul lor este înlăturarea lui Sanchez. În editorialul de luni, cotidianul madrilen El Mundo făcea apel la Sanchez să îi „întindă mâna lui Rivera și să aibă în vedere formarea unui guvern moderat“, care ar fi bine văzut în Europa și ar garanta stabilitatea țării. Militanții socialiști preferă însă o alianță cu Podemos (stânga radicală, 14%), dar cele 42 de locuri de parlamentari obținute nu sunt suficiente, ceea ce nu împiedică formațiunea lui Pablo Iglesias să pretindă un loc în guvern. În ultima zi de campanie Sanchez anunța că este dispus să accepte miniștrii Podemos.
După revenirea democrației în 1978, Spania nu a avut guvern de coaliție. Liderii privați de majoritate absolută consideră mai confortabil să practice „geometria variabilă” – fac apel la grupuri politice diverse în funcție de ce legi trebuie adoptate. Potrivit experților, Sanchez și anturajul său nu ar dori să facă excepție de la această regulă. Și, pentru a completa eventuala susținere a PSOE de către Podemos, ar trebui să convingă alte partide regionale. Unele, ca partidul naționalist basc, PNV, sunt cunoscute pentru pragmatism și talentele de negociatori, dar în această schemă recurgerea la separatiștii catalani pare indispensabilă. Cu cel puțin o parte sau alta dintre ei, pentru că există un război fratricid între Esquerra republicana de Catalunya (ERC, centru stânga) și Junts per Catalunya (JpC, centru dreapta). Socialiștii speră că victoria primilor, care dispun de 15 deputați, față de JpC, care au doar 7, le-ar servi interesele.
Cu 146 locuri, cu 30 mai puține decât majoritatea absolută, ipotetica alianță de dreapta, de centru și de extremă dreapta nu va putea guverna. Vox, PP și Ciudadanos au eșuat să reproducă la nivel național succesul obținut în decembrie la regionalele din Andaluzia, unde au pus capăt dominației de decenii a socialiștilor în fieful lor din sud.
Vox, ascensiune neașteptată
Votul spaniolilor a trimis Vox, formațiune de extremă dreapta, în Parlament cu 24 de deputați. Problema teritorială datorată separatiștilor catalani a alimentat emergența formațiunii de extremă dreapta Vox, care în urmă cu un an era un partid marginal, fără susținerea necesară pentru a câștiga locuri în Cortes. Totul s-a schimbat în decembrie, când a depășit așteptările, obținând 12 locuri în alegerile regionale din Andalusia. Apoi, acest partid de extremă drepta și-a demonstrat capacitățile de „făcător de regi” acceptând să susțină un guvern regional andaluz între PP și Ciudadanos, punând capăt deceniilor de control al PSOE în sudul Spaniei.
Poziția intransigentă a Vox în problema Cataloniei, care cuprinde propuneri vizând interzicerea partidelor pro-independență, l-a ajutat să ia elan, alături de atacurile contra feminismului și contra imigrației. În ultimele luni, Vox a reușit să modeleze agenda politică, în timp ce dreapta spaniolă a continuat să se fragmenteze.
Sanchez a avertizat că Vox ar putea încerca repetarea strategiei andaluze pentru a construi un guvern de coaliție tripartit de dreapta cu PP și Ciudadanos.
