-1.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăInternaționalRepresiunea din Turcia nu se opreste nici după trei ani de la...

Represiunea din Turcia nu se opreste nici după trei ani de la lovitura de stat gulenistă

Autorităţile îi caută pe suspecţi în 49 de provincii din Turcia şi în Ciprul de Nord, potrivit canalului de televiziune de stat TRT Haber, care precizează că 100 dintre cei care se confruntă cu arestarea sunt din cadrul armatei, în timp ce 41 fac parte din forţele aeriene şi 32 din marină.

Ankara îl acuză pe clericul musulman stabilit în Statele Unite Fethullah Gulen, care trăieşte în exil autoimpus în Pennsylvania din 1999, că a organizat puciul eşuat la 15 iulie 2016. El a negat orice implicare, scrie Agerpres.

În represiunea de trei ani de la tentativa de lovitură de stat, peste 77.000 de persoane au fost încarcerate în aşteptarea procesului şi aproximativ 150.000 de funcţionari publici, membri ai personalului militar şi alţii au fost concediaţi sau suspendaţi de la locurile de muncă, conform Reuters.

Aliaţii occidentali ai Turciei şi grupurile pentru drepturile omului au criticat amploarea represaliilor, afirmând că preşedintele Tayyip Erdogan s-a folosit de lovitura de stat eşuată ca pretext pentru a reduce la tăcere disidenţa.

Ankara apără măsurile ca un răspuns necesar la amploarea ameninţării de securitate cu care se confruntă Turcia, promiţând eradicarea reţelei lui Gulen.

Cele mai citite

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...
Ultima oră
Pe aceeași temă