6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalReîncepe sezonul serialelor americane

Reîncepe sezonul serialelor americane

HBO SUA dă startul, duminică, celei de-a doua serii din „Boardwalk Empire/Imperiul din Atlantic City”, după ce în cursul săptămânii s-au mai lansat sezoanele 3 din „Glee” şi „Modern Family”, sezonul 8 din „Grey’s Anatomy” şi câteva seriale nou-nouţe.

 

Piaţa industriei TV este febrilă în acest început de toamnă cu lansările de noi seriale şi de noi sezoane. Una dintre cele mai urmărite poveşti de culise a fost cea legată de lansarea noului sezon al serialului „Two And A Half Men/Doi bărbaţi şi jumătate”, al cărui protagonist, Charlie Sheen, a fost concediat de Warner Bros TV după opt sezoane. Sheen a considerat că postul tv a făcut un abuz, l-a dat în judecată şi a obţinut săptămâna aceasta despăgubiri în valoare de 100 milioane de dolari. Soluţia găsită pentru dispariţia lui Charlie a fost „uciderea” personajului sub roţile metroului. În locul lui a fost introdus Ashton Kutcher, însă în pielea personajului Walden Schmidt, proprietarul miliardar al unei companii online, recent divorţat şi care, dezamăgit de o nouă dragoste, încearcă să se sinucidă. Reuters a anunţat că primul episod al noului sezon, difuzat de CBS, s-a bucurat de un record de audienţă, 27,7 milioane de  telespectatori. Serialul are o audienţă constantă, în medie, de 15 milioane telespectatori. Următorul episod va fi difuzat luni, 26 septembrie.

Proaspăt-premiatele cu Emmy

Serialul „Boardwalk Empire/Imperiul din Atlantic City” revine duminică seară, la fix o săptămână după ce Martin Scorsese a luat o statuetă Emmy pentru regia primului episod, din prima serie. E de notorietate faptul că acest episod, la data lansării de anul trecut, a avut cel mai mare buget cunoscut din istoria televiziunii, de 18 milioane dolari. Inspirat parţial din cartea omonimă scrisă de Nelson Johns, serialul e o frescă a vremurilor supuse prohibiţiei, din anii ’20-’30, cu inegalabilul Steve Buscemi în rolul principal. La HBO România va fi difuzat abia la începutul anului viitor.

Fox a lansat pe 20 septembrie sezonul 3 din „Glee”, un alt serial urmărit atât de public, cât şi de nominalizările la Emmy. Cel mai bun serial de comedie, „Modern Family/O familie modernă”, şi-a lansat de asemenea cea de-a treia serie miercuri seară, pe ABC. „The Good Wife/Soţia perfectă”, cu Julianna Margulies în rolul principal, a uitat deja de emoţiile premierei celui de-al treilea sezon, care a început să fie prezentat încă din 3 septembrie pe CBS.

Alte producţii lansate în septembrie sunt „90210″, sezonul 4, difuzat de The CW din 13 septembrie; tot la The CW „The Vampire Diaries”, sezonul 3 s-a lansat pe 15 septembrie. Aseară s-a lansat pe ABC cea de-a opta serie din „Grey’s Anatomy/Anatomia lui Grey”, al cărui prim episod a fost unul special de două ore.

Ce urmează

Debutul lunii octombrie este rezervat altor premiere: ciudatul criminal în serie din „Dexter”, interpretat de Michael C. Hall, revine pe 2 octombrie, cu sezonul 6, pe Showtime. Dexter Morgan se confruntă cu probleme din ce în ce mai serioase, trecutul său întunecat fiind tot mai aproape de a fi dezvăluit.

După mai multe incertitudini legate de continuarea serialului „Friday Night Lights”, al cărui actor principal, Kyle Chandler, a fost premiat la Emmy, există o certitudine: sezonul al cincilea începe pe 27 octombrie, la DirectTV, apoi va fi preluat de NBC. Povestea echipei de fotbal locale din Dillon, Texas, ar putea lua sfârşit după ce la finalul filmărilor acestui sezon actorii au fost înştiinţaţi să îşi găsească un alt loc de muncă.

„Dr. House”, cu Hugh Laurie în rolul principal revine în forţă pe Fox, cu sezonul opt, pe 3 octombrie. Talentatul doctor este nevoit să-şi rezolve problemele cu justiţia.

Sezonul 4 din „True Blood”, lansat în vară în SUA, la HBO România va fi prezentat începând cu 7 octombrie.

Succese… amânate pentru anul viitor

Unele dintre cele mai aşteptate seriale însă nu continuă anul acesta. În această situaţie se află „Game Of Thrones/Urzeala Tronurilor”, de la HBO, al cărui al doilea sezon s-a amânat pentru anul viitor, deşi Peter Dinklage a fost recompensat pentru cel mai bun actor secundar într-un serial dramatic. În aceeaşi situaţie se află şi „Mad Men”, producţie AMC şi difuzat la noi de TVR, superpremiat, dar amânat cu cel de-al cincilea sezon pentru anul 2012.

Îmbucurător este faptul că Showtime a anunţat deja că se lucrează la cel de-al doilea sezon din „The Borgias/Familia Borgia”, tot zece episoade, care va fi difuzat în vara viitoare. „Downtown Abbey”, de la PBS, revelaţia Galei Emmy, îşi va lansa sezonul 2 în ianuarie. 

 Seriale noi

 
„Ringer” – dramă, The CW,
13 septembrie

 
„Revenge” – comedie, ABC,
21 septembrie

 
„Unforgettable” – dramă, CBS, 20 septembrie

 
„New Girl” – comedie, Fox,
20 octombrie

 

Sezoane noi

 
„Two And A Half Men” – sezonul 9, CBS, 19 septembrie

 
„Glee” – 3, Fox, 20 septembrie

 
„Modern Family” – 3, ABC,
21 septembrie

 
„Grey’s Anatomy” – 8, ABC,
22 septembrie

 
„Nikita” – 2, The CW,
23 septembrie

 
„Desperate Housewives”
8 (ultimul), ABC, 25 septembrie

 
„Boardwalk Empire” – 2, HBO, 25 septembrie

 
„Gossip Girl” – 5, The CW,
26 septembrie

 
„Mike & Molly „ – 2, CBS,
26 septembrie

 
„Dexter” – 6, Showtime,
2 octombrie

 
„Dr. House” – 8, Fox,
3 octombrie

 
„Friday Night Lights” – 5, DirectTV, 27 octombrie

Cele mai citite

Papa Francisc a anunțat că îl va canoniza pe Carlo Acutis, un adolescent italian decedat în 2006

Papa Francisc a anunțat că îl va canoniza pe Carlo Acutis, un adolescent italian decedat în 2006, în cadrul unui eveniment deosebit, care va...
00:00:34

Video Întrevederea oficială dintre premierul României, Marcel Ciolacu, și premierul Ungariei, Viktor Orbán

Discuții strategice despre aderarea României la spațiul Schengen, proiecte de infrastructură și consolidarea relațiilor bilaterale Pe 22 noiembrie 2024, premierul României, Marcel Ciolacu, a efectuat...

Filmele „Wicked” și „Gladiator II” au început în forță la box office

Filmele „Wicked” și „Gladiator II” au început în forță la box office, promițând să fie unele dintre cele mai mari lansări ale anului, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă