Unul dintre cele mai interesante evenimente culturale din anul 2014 a fost Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, organizat de Teatrul „Luceafărul“ din Iași. Având ca temă „Noi realități teatrale“, festivalul a adus în fața publicului 24 de trupe de artiști din 15 țări.
„Când am optat pentru «Noi realități teatrale» ca temă a ediției din 2014 a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iași, intențiile mele curatoriale s-au concentrat asupra formulelor inedite care au dinamizat și expandat practicile scenice ale ultimelor decade, ducându-le înspre teritorii estetice neobișnuite”, a declarat Oltița Cîntec, directorul artistic și selecționerul festivalului. Și, într-adevăr, vreme de opt zile au avut loc o serie de evenimente artistice și de spectacole care au demonstrat care sunt noile tendințe în teatrul mondial.
Rusia în vremea lui Putin
Multe dintre montări au fost spectacole de teatru politic. De pildă, compania Divadlo Lisen din Cehia a prezentat un show inedit pornind de la ”Jurnalul rusesc” al celebrei ziariste Anna Politkovskaya, care a fost ulterior asasinată din pricina convingerilor sale politice și a dezvăluirilor făcute în articolele sale privitoare la războiul din Cecenia.
Intitulat ”Putin schiază”, spectacolul regizat de Pavla Dombrowska a fost un excelent reportaj scenic despre felul în care Vladimir Putin a preluat puterea în Rusia și a instaurat un regim totalitar care durează, iată, până în zilele noastre. Jucat într-un cort militar amplasat în holul Palatului Culturii din Iași, spectacolul punea cap la cap, pe lângă scrierile ziaristei disidente, și mărturiile unor supraviețuitori din atacuri teroriste precum cele de la Beslan sau de la Teatrul Dubrovka din Moscova. Și de fiecare dată când în țară se petrecea câte o tragedie, iar oamenii se întrebau ”Unde e Putin?”, răspunsul invariabil era ”Putin schiază”. Personajele malefice din istoria Rusiei ca Stalin și Putin însuși apăreau în spectacol sub forma unor păpuși matrioșka ce purtau chipurile dictatorilor amintiți. În ciuda tematicii sale teribile, spectacolul și-a păstrat un ton amar-parodic, iar emoția spectatorului era pe muchie de cuțit, trecând pe nesimțite de la lacrimă la hohote de râs.
Profeți și sfinți ratați
Un alt experiment inedit a fost spectacolul ”Iona”, de Marin Sorescu, al companiei independente Teatrul Sala Mică din Cluj, în regia Mihaelei Panaite. Spectacolul se joacă ”acasă” în Salina din Turda, iar spectatorul are acolo sentimentul că a pătruns fizic, alături de profetul Iona, în burta chitului. La Iași, spectacolul s-a jucat pe lacul Ciric, funcționând aproape la fel de bine ca la sediu. Actorul Florin Vidamski face un adevărat tur de forță în acest spectacol, interpretând rolul profetului care s-a supărat pe Dumnezeu pe o plută cu care încearcă, vâslind în van, să iasă la suprafață. Așa cum îl vede Sorescu pe profet, acesta are ceva din umorul, dar și din arțagul unui țăran oltean, care filozofează pe tema scurtului și aparent intutilului traseu al omului pe pământ.
Tot în acest registru s-a situat și spectacolul ”Viețile sfinților din cartier”, un one-woman-show al actriței poloneze Agata Kucinska. Acțiunea se petrece într-un cartier comunist cu blocuri de beton, iar ”sfinții”care locuiesc acolo sunt niște personaje bizare (înfățișate sub forma unor păpușele la rândul lor ciudate). Bătrânul sihastru Egon, care nu a mai comis de multă vreme nici un păcat, fiind prea în vârstă pentru asta, simte de datoria lui să lupte cu imoralitatea prezentată în programele TV; Apolonia, din dorința de nestăvilit de a-i ajuta pe oameni, se face prostituată, devenind sfânta bordelului din cartier, iar Kunerta, cea care strânge gunoiul lăsat de ceilalți locuitori, devine un fel de sfântă a tomberoanelor. O galerie stranie de oameni care își doresc să devină nemuritori, dar care nu sunt decât niște ratați. Viața fiecăruia este povestea unei ratări. ”Ești un nimeni, omule!” pare a spune acest show cu un strop de dulce și foarte mult amar.
Un alt moment important al festivalului a fost marcat prin spectacolul de teatru coregrafic ”Mozart Steps”, o creație a lui Gigi Căciuleanu, montare a Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu.
“Opera lui Mozart, Mozart-europeanul prin excelenţă, reprezintă un alambic de culturi atât prin geniul, cât și prin orizontul creaţiilor pe care acesta ni le-a lăsat. Operele sale au fost scrise tot atât de bine în italiană, cât şi în germană. Pe lângă faptul că au fost traduse în mai toate limbile pământului și reprezentate pe mai toate scenele lumii. Muzica spectacolului «Mozart Steps» reprezintă o lărgire şi mai mare a orizontului muzical, fiind o reinterpretare actuală a lumii mozartiene de către doi mari artişti de azi: Hugues Curzon și Ahmed al Maghreby. Care au ideat o paralelă între muzica doctă a occidentalului Mozart şi muzica orientală, etnică a unui etern Egipt. Banda sonoră fiind un montaj pe care l-am conceput pornind de la două albume: Mozart l’Egyptien-1 şi Mozart in Egypt-2. Spectacolul «Mozart Steps» este o confruntare între acest univers muzical şi lumea mea de dans. O îmbinare între Muzică şi Compoziţie Coregrafică. O alianţă şi un aliaj.
Un spectacol de teatru-coregrafic, stil în care, contrar teatrului-dans (unde dansatorilor li se cere să fie actori), de data aceasta actorii sunt chemaţi să-şi rezolve partiturile şi să se comporte scenic ca nişte veritabili dansatori”, a spus despre spectacolul său Gigi Căciuleanu.
Mame bune și copii răi
Din categoria teatru documentar amintim spectacolul ”Habemus bebe” pe un text al poetei Elena Vlădăreanu, un performance despre experiența maternității care schimbă radical viața unei artiste devenite mamă. Aceasta nu este doar povestea poetei Elena Vlădăreanu (tânără mămică), ci și a celor trei actrițe din spectacol, la rândul lor mame. Nașterea unui copil le-a transformat pe toate din ”artiste în misiune patriotică” în simple (de fapt complexe) ”femei în misiune patriotică”.
„Este cel mai personal şi, în acelaşi timp, cel mai politic text pe care l-am scris vreodată. Asta şi pentru că maternitatea, pe lângă toate lucrurile cunoscute sau mai puţin cunoscute, dar la care într-un fel sau altul mă aşteptam, m-a pus şi în situaţia de a mă confrunta cu limitele corpului meu şi cu statutul meu artistic (sau social, ca să nu sune atât de pretenţios). Adică, ce mai pun acum după «Elena Vlădăreanu»? Mămică? E suficient pentru mine? Aş vrea mai mult? E drept faţă de copil ca eu să-mi folosesc timpul şi pentru altceva care să nu intre în schema alăptat-joacă-activităţi?“, se întreabă autoarea textului, Elena Vlădăreanu.
În ”Copii răi” dramaturgul Mihaela Michailov a tratat subiectul sistemului educațional din țara noastră, sistem încremenit parcă în comunism, cu profesori dictatoriali incapabili să înțeleagă nevoile copiilor și ale adolescenților. Terorizați, frustrați, speriați, ”copiii răi” de azi nu au cum să devină niște adulți buni.
Teatrul Spălătorie din Chișinău a venit la Iași cu spectacolul ”American Dream” ce are ca punct de pornire istoria personală a unuia dintre actorii implicați în proiect, Tatiana Miron, care, studentă în anul II la Academia de Arte din Chișinău, a plecat prin programul “Summer Work & Travel” în America. Un program cunoscut în toată lumea pentru oportunitatea acordată studenţilor de a vizita SUA în vacanţa de vară şi de a câştiga ceva bani. O șansă care, pare-se, nu este garantată tuturor celor care participă. Pornind de la această istorie reală, ”American Dream” propune și o incursiune în interiorul unei societăți care se vrea percepută și chiar e percepută de multe ori ca o societate-model, America, Țara de vis.
Teatrul Luceafărul, gazda evenimentului, a avut și o premieră în festival dedicată spectatorilor cu suflet tânăr. Este vorba de ”Basmul Prințesei Repede-Repede”, după Emil Brumaru și Veronica D. Niculescu, într-o dramatizare semnată de Oltița Cîntec și în regia lui Ion Ciubotaru.
După cum scriu realizatorii spectacolului, ”Basmul Prințesei Repede-Repede“ este “o poveste pentru adulți scrisă la patru mâini, în versuri şi proză, pe bloguri. În versiunea scenică, devine o poveste pentru toate vârstele. Transpunerea teatrală este fidelă operei-sursă, translând din literar în teatral peripețiile suitei de personaje neobișnuite. În Lentmania, unde totul se petrece la ralenti, Prinţesa Repede-Repede îl aşteaptă pe Pitic Bun să sosească din Franţia, un ţinut unde lucrurile decurg într-un ritm normal. Scrisoretele trimise îl atrag pe Pitic Bun în dificila încercare de a afla secretul care o condamnă încă din copilărie pe Prinţesă. Pe drum, Pitic Bun se întâlneşte cu Ciupercuţa Verde, O Elevă, Şapte Capete, Căţeloiul, Povestucii W și BB, Smeagoliţa, care îl vor ajuta să descopere misteriosul secret. Şi să ajungă la inima Prinţesei, pentru că acesta este un basm despre dragoste”.
