1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăInternaționalAfghanistanPrimul avion cu medicamente trimis de OMS a ajuns pe aeroportul din...

Primul avion cu medicamente trimis de OMS a ajuns pe aeroportul din Kabul

Anunțul făcut de ambasadorul Pakistanului în Kabul

Un avion pakistanez a aterizat pe aeroportul din Kabul, încărcat cu medicamente pentru afganii prinși în haosul de la venirea talibanilor. Este primul transport de acest tip trimis de OMS de când Kabulul a căzut în mâinile insurgenților.

Ambasadorul Pakistanului în Kabul a anunțat sosirea primului zbor din cele 3 planificate ale Pakistan International Airlines (PIA). Compania vizează să răspundă nevoii acute de medicamente şi materiale sanitare în Afganistan. Avionul a fost încărcat cu materiale de echipa logistică a OMS din Dubai şi a zburat direct spre aeroportul din Mazar-i-Sharif.

Printre materialele trimise se regăsesc truse de prim ajutor, materiale pentru a acoperi nevoie medicale de bază pentru cel puțin 200.000 de persoane, pentru 3.500 de proceduri chirurgicale şi tratamentul a 6.500 de pacienţi cu traumatisme. Acestea vor fi transportate în 40 de unități sanitare din țară.

‘Sunt foarte mulţumit să afirm că am reuşit acum să completăm parţial stocurile unităţilor sanitare din Afganistan şi să asigurăm că, deocamdată, serviciile de sănătate sprijinite de OMS pot continua’, a subliniat dr. Ahmed Al Mandhari, directorul regional al OMS pentru Mediterana de Est.

Transportul vine dupî ce locuitorii din Afganistan s-au confruntat cu o criză gravă de medicamente și alimente. Potrivit ONU, peste 10 milioane de persoane s-au aflat în nevoie. Ba mai mult, cel puțin 1 milion de copiii au riscat să moară de foame sau bolnavi. Accesul pe aeroportul din Kabul a fost îngreunat în timpul operațiunilor de evacuare a trupelor străine. Odată cu retragerea armetei americane din Afganistan, drumurile au fost redeschise.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...
Ultima oră
Pe aceeași temă