3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalPreședintele Iranului acuză Statele Unite că sprijină terorismul din Orientul Mijlociu

Președintele Iranului acuză Statele Unite că sprijină terorismul din Orientul Mijlociu

„Din păcate, America este susţinătorul terorismului în regiunea noastră. Şi, oriunde s-a dus America, terorismul s-a extins în urma sa”, a afirmat Rouhani pentru Fox News prin intermediul unui traducător.

Rouhani a acuzat în mod specific SUA că desfăşoară atacuri aeriene în Siria fără permisiunea regimului de la Damasc.

Iranul este principalul susţinător al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care a fost acuzat de crime de război. Campania americană din SUA se concentrează pe sprijinirea forţelor conduse de kurzi care luptă împotriva grupării extremiste Statul Islamic.

„Sunt uimit de interpretările domnului Trump în legătură cu terorismul”, a spus Rouhani.

Au existat speculaţii şi chiar speranţe că Trump şi Rouhani se vor întâlni la ONU, însă până acum nu s-a materializat nimic.

Rouhani urmează să susţină miercuri un discurs în cadrul Adunării Generale a ONU. Trump şi-a susţinut discursul marţi, evidenţiind forţa militară a Washingtonului şi acuzând Iranul că este „însetat de sânge”.

De când Trump a retras SUA din acordul din 2015 dintre Teheran şi marile puteri în domeniul nuclear, preşedintele american a impus sancţiuni împotriva Iranului, încercând să îi slăbească economia şi să determine această această ţară să îşi schimbe politica externă.

Trump a ameninţat să înăsprească sancţiunile şi a acuzat direct Iranul pentru un atac recent asupra unor instalaţii petroliere din Arabia Saudită. Iranul a respins orice implicare în acest atac care a intensificat îngrijorările privind un posibil război.

Cele mai citite

Pensia medie lunară a crescut cu 22% în T3, numărul pensionarilor scade ușor

Pensia medie lunară din România a ajuns în trimestrul al treilea al anului 2024 la 2.582 de lei, marcând o creștere de 22% comparativ...

Studiu despre investitorii BVB: Creștere a portofoliilor mici, dar scădere a frecvenței tranzacțiilor

Investitorii de retail din România au adoptat o abordare mai precaută în 2024, orientându-se spre acțiuni mai stabile pe fondul volatilității pieței. Potrivit studiului Market...

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...
Ultima oră
Pe aceeași temă