Steinmeier a spus că cel mai bun mod de a depăşi trecutul nu este de a-l vedea încheiat, „ci ca o responsabilitate comună pentru un viitor mai bun”, a declarat el cotidianului Corriere della Sera înaintea vizitei sale de stat în Italia.
„Sper că vom continua să mergem împreună pe acest drum cu Polonia, fără a ne pierde într-o dezbatere care priveşte în urmă în legătură cu reparaţiile”, a spus el.
Mai mulţi politicieni polonezi, printre care şi premierul Mateusz Morawiecki, s-au exprimat în ultimele săptămâni în favoarea ideii ca Germania să plătească reparaţii Poloniei, în contextul în care această ţară se pregăteşte pentru alegeri generale la 13 octombrie.
Totuşi, Polonia nu a înaintat o solicitare oficială Germaniei.
Pentru guvernul german, subiectul este închis din punct de vedere legal, poziţia fiind afirmată cel mai recent de ministrul german de externe Heiko Maas în timpul vizitei pe care a făcut-o la Varşovia în august.
Totuşi, politicienii germani continuă să evidenţieze responsabilitatea morală de durată a ţării pentru atrocităţile comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aşa cum a afirmat Steinmeier în cadrul unei ceremonii ce comemorare a conflagratie la 1 septembrie la Varşovia.
Steinmeier şi-a exprimat speranţa că Germania şi Polonia vor putea continua pe drumul spre iertare, spunând că este un drum dureros şi dificil care a fost început de generaţiile precedente.
„Pentru noi, germanii, acest lucru nu înseamnă a uita trecutul, ci acceptarea vinei noastre şi înţelegerea responsabilităţii noastre”, a mai declarat preşedintele german.