6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInternaționalPresa franceză dă de 30 de ori mai mulți morți în China

Presa franceză dă de 30 de ori mai mulți morți în China

 

Între 50.000 şi 97.000 de oameni ar fi încetat din viaţă din cauza COVID-19 în China, spun estimările independente citate de cotidianul francez Liberation. Jurnaliştii din Hexagon vorbesc despre faptul că autorităţile chineze, reprezentante ale unui regim autoritar, ar fi ascuns realitatea.

Organizaţia Chinese Human Rights Defenders s-a documentat în privinţa a 900 de cazuri de arestări, intimidări şi acte de cenzură destinate să ascundă amploarea epidemiei, în timp ce, potrivit Mediafax, Liberation afirmă că ”preşedintele Xi Jinping a reuşit chiar să convingă Organizaţia Mondială a Sănătăţii să amâne cu câteva săptămâni declararea epidemiei”.

China vrea să pozeze în ”salvatorul planetei”

Liberation notează că în timpul unor festivităţi care au avut loc la Wuhan pe 18 ianuarie, morga din oraş primea deja primele victime, dar şi că ”China vrea să joace un rol de salvator al planetei”.

În China nu s-a înregistrat niciun nou deces în ultimele zile, pentru prima oară de când sunt date publicităţii statistici privind numărul bolnavilor care au murit ca urmare a infectării cu noul coronavirus în luna ianuarie, conform informaţiilor furnizate marţi de autorităţile sanitare, transmite Reuters.

De la primul deces înregistrat pe 11 ianuarie, 3.331 de chinezi şi-au pierdut viaţa în urmă îmbolnăvirii cu COVID-19, potrivit informațiilor furnizate de autorităție de la Beijing.

Chinezii, indignați de acuzele pornite de americani

Ministerul chinez de Externe a respins, în urmă cu o săptămână, îndoielile americane cu privire la fiabilitatea bilanţurilor epidemiei noului coronavirus prezentate de Beijing drept comentarii ”indecente”. China a fost întru totul transparentă cu privire la consecinţele epidemiei noului coronavirus care a apărut în decembrie în provincia Hubei, a subliniat, într-o conferinţă de presă zilnică, o purtătoare de cuvânt a ministerului chinez.

Ea a îndemnat autorităţile americane să înceteze să mai politizeze o problemă de sănătate publică şi să aibă mai multă grijă de securitatea cetăţenilor americani.

Preşedintele american Donald Trump declarase cu o zi în urmă că statisticile raportate de China cu privire la noul coronavirus par ”un pic uşoare”, în contextul în care, până la momentul actual, numai în New York sunt mai multe persoane ucise de COVID-19 decât cele declarate de China.

Americanii au recunoscut că nu își pot proba acuzațiile

Consilierul său în domeniul securităţii naţionale Robert O’Brien a declarat că Washingtonul nu are niciun mijloc prin care să afle dacă bilanţurile prezentate de Beijing sunt precise.

Ei au făcut aceste declaraţii după ce un parlamentar republican de prim-plan şi-a exprimat îndoiala cu privire la numărul cazurilor anunţat de China continantală şi după ce agenţia de presă Bloomberg a dezvăluit că serviciile americane de informaţii conchid într-un raport clasificat  că autorităţile chineze au subestimat cazurile şi decesele din cauza epidemiei.

Donald Trump a declarat, în această conferinţă de presă zilnică, în prezenţa membrilor grupului său de lucru privind noul coronavirus, că nu a primit vreun raport al serviciilor de informaţii cu privire la statisticile din China.

Însă, a apreciat el, aceste date sunt ”un pic uşoare – şi sunt drăguţ spunând asta – faţă de ceea ce am văzut noi şi ceea ce s-a raportat”.

”În ceea ce priveşte precizia sau nu a cifrelor lor, eu nu sunt contabilul Chinei”, a spus Trump. El a subliniat că relaţia Statelor Unite cu China este ”foarte bună” şi că cele două ţări vor să menţină acordul comercial larg pe care l-au încheiat în ianuarie.

Cele mai citite

Revolut migrează 4 milioane de clienți români pe entitatea locală

Utilizatorii Revolut vor avea IBAN-uri românești și conturi administrate sub legislația națională Migrarea, descrisă drept „automatizată și simplificată”, va aduce mai multe modificări pentru utilizatori....

Paradoxul cărbunelui: Cererea mondială va atinge noi recorduri până în 2027, în ciuda eforturilor climatice

Prognoza vine în contradicție cu estimările anterioare, care indicau un declin semnificativ al cererii în acest deceniu Cererea globală de cărbune va continua să crească,...

Armata rusă înregistrează un avans semnificativ pe frontul de est din Ucraina

Armata rusă a reușit o cucerire teritorială remarcabilă în luna noiembrie, avansând pe frontul de est din Ucraina și preluând controlul asupra a două...
Ultima oră
Pe aceeași temă