Rar poposesc si in librariile noastre, in limba noastra, carti de demistificare, de devoalare a mecanismelor intime ale presei, comunicarii si, implicit, ale politicii. O astfel de carte ne daruieste Editura Nemira: vorbim despre colectia de texte esentiale ale lui Marshall McLuhan. Omul care ne-a atras atentia ca „lumea a devenit un sat”, un sat planetar, ne pune la dispozitie textele prin care a influentat pe termen lung abordarea viitorului presei. Subiectele de baza sunt „reclama creatoare, jurnalismul creator, public cititor creator, unite intr-o solida forta comerciala…”.
Astazi, infocratia este o extensie solida a unor persoane aflate la pupitrele Puterii, manipularile succesive prin presa ducand societatea de consum in situatia receptionarii de stiri gata mestecate. Asa se face ca, adesea, minciuna calare pe lumina ne intra in case prin televiziuni. Deci diseminarea se face cu viteza luminii, iar modelarea creierelor se face mai comod, mai cald; intr-un halat flausat, satul si inclinat spre odihna, esti mai dispus sa accepti o minciuna frumos ambalata sau o oroare de la mii de kilometri. Tot societatea de consum ofera noile ambiente, confortabile dar mai goale de continuturi, care sa dezvolte cunoasterea si discernamantul. McLuhan scrie texte incitante tocmai ca sa ne aduca la zi, sa nu atipim in efortul de a intelege lumea in care suntem provocati sa traim: „Toate mijloacele exista pentru a ne inculca perceptii artificiale si valori arbitrare. Sau, astazi, dihotomia dintre informatie si divertisment a luat sfarsit”.
Avem de-a face cu o mare confuzie ce rezulta din considerarea de catre multi oameni a lumii tot mai suprarealiste din jur. Confuzia incepe sa se risipeasca doar daca il ascultam pe McLuhan: „In zilele noastre, trebuie sa fii instruit in nenumarate mijloace pentru a te putea considera cu adevarat instruit”.
Daca tiparul a intarit granitele nationale, televiziunea si computerele le-au pulverizat. Paradoxul post-modern e ca libertatea de expresie creste direct proportional cu gaura din ozon si cu incalzirea globala. Cand toate vor fi la maximum, vom avea si ziarul absolut, dar nu stim cine il va mai citi. Pana atunci, „stirile proaste dezvaluie caracterul schimbarii; cele bune, nu”.
Pentru McLuhan, explorarea e materia ce-l justifica pe om in fata lui Dumnezeu, facand tandari asexuatul „Crede si nu cerceta”.
Presa (vazuta prin McLuhan) mai oglindeste – zilnic! – ca natura nu mai reprezinta fundalul vietii noastre. Doua milenii si jumatate de cultura rationala se afla in plin proces de dizolvare. „Ocrotiti natura!” e ceva desuet. „Salvati ce se mai poate!” e un imperativ ce rasuna in gol. „Consumati!!!”, urla presa, ghiftuiti-va si priviti la televizor carnagiul de pe sosele, pentru zeul automobil. Lumina si sunet pe fundal de McDonald's, natura s-a ascuns in amintiri din copilarie. In acest context ne indeamna McLuhan sa exploram, chiar daca acum psihologia reconfortanta a descoperirii culiseaza incet spre psihiatrie. Asa ca ramane sa mai aflam o data, cu McLuhan, ce i-a spus Sfinxul lui Oedip inainte de cadere: „Prapastia in care ma impingi se afla in tine”. Caci Sfinxul de azi e Personal Computer, iar Oedip e revoltatul contra manipularii. Prapastia insa ramane aceeasi, un suflet plin de „entertainment”. Frustrarile sefilor lumii noastre se revarsa in psiho-ziare cu numeroase efecte secundare.
Noii tartori ai presei romanesti ar trebui sa se teama tocmai de ziaristii neangajati ideologic – lucru rar in tara noastra – care aplica Biblia tribala a informatiei in secolul 21: caci nu e ziarist bun acela care nu recunoaste Adevarul ca singur stapan, si pe McLuhan, Profetul lui.
