23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalPolonia declară război “mafiei gunoaielor”, după numeroase incendii

Polonia declară război “mafiei gunoaielor”, după numeroase incendii

Anul acesta, în Polonia, au avut loc circa 60 de incendii la gropile gunoi, dublu faţă de anul trecut, potrivit estimărilor Ministerului Mediului.
Doar în luna mai au avut loc aproximativ zece astfel de incendii în mai multe zone din ţară.
”Cred că avem de-a face cu o mafie a deşeurilor”, a declarat marţi ministrul Mediului Henryk Kowalczyk, citat de agenţia de presă PAP.
Legislaţia neclară, crede acesta, permite unei companii să stocheze deşeuri ”în mod nelimitat, doar pentru a umple groapa de gunoi” şi de a dispărea apoi.
Oficialul a adăugat că este dificil de crezut că este ”o întâmplare atunci când groapa de gunoi începe să ardă în momentul în care autorizaţia (companiei) expiră”. ”Este prea mult. Nu vom accepta acest tip de activitate. Este un lucru care contribuie în mare măsură la poluarea mediului. (…) În mod clar, aceste activităţi par coordonate”, a declarat premierul Mateusz Morawiecki, cu ocazia unei conferinţe de presă dedicate acestei probleme.
Potrivit ministrului de interne Joachim Brudzinski, această creştere a numărului de incendii ”are o evidentă legătură cu decizia Chinei de închide piaţa deşeurilor” la începutul anului, societăţile occidentale fiind nevoite să caute noi posibilităţi de a se debarasa de gunoaie.
Guvernul polonez a anunţat o serie de inspecţii la societăţile vizate şi aplicarea unor măsuri legislative destinate să controleze mai bine importurile şi stocurile de deşeuri, precum şi pedepsirea infracţiunilor. ”Nu putem deveni groapa de gunoi ilegală a Europei” a afirmat ministrul Mediului.
Potrivit datelor Inspecţiei sanitare poloneze, circa 733.000 de tone de deşeuri au intrat în Polonia anul trecut, comparativ cu 367.000 tone în 2015.
Cea mai mare parte a acestor importuri provine din Germania, Marea Britanie, Italia şi Austria.

Cele mai citite

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...

Atenționare Cod galben de vânt puternic în 15 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă vineri, până la ora 18:00, în 15 judeţe, şi o...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă