4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalPoduri de teatru - festival dedicat monodramei

Poduri de teatru – festival dedicat monodramei

Cu puţin timp în urmă s-a încheiat la Chişinău un festival dedicat monodramei: „Poduri de teatru”. Probabil fiindcă, vorba cântecului, podurile de piatră sunt sortite dărâmării, iar pentru unul „mai nou şi mai frumos” nu mai lasă criza buget, fiindcă podurile de flori ale încetului anilor ’90 s-au cam ofilit în proiect, Mihai Fusu şi Boris Cremene au încercat varianta relaţională prin teatru. Potenţialului sens geopolitic i s-au suprapus noi „capete de pod” de unit prin arta actorului singur în faţa publicului, a realului, a conotaţiilor mereu în clocot. Organizatori întru opera de pontificat (spiritual verbul propus de directorul ICR Chişinău, Petre Guran) au fost Teatrul unui Actor, al lui Mihai Fusu, şi Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău. Iar evenimentul s-a dorit „reluarea şi dezvoltarea festivalului internaţional de monodrame ONE MAN SHOW” fondat şi susţinut tot la Chişinău, între 1999 şi 2003, de către Dumitru Fusu.

Proiectul celor doi actori umblaţi mai prin toată lumea (şi asta se vede în relaxarea lor situaţională, dar şi în rafinamentul estetic) a adus, timp de patru zile, în variile spaţii convenţionale ori nu, nouă spectacole de pe cele două maluri ale Prutului. Dimineţile, în „Kira’s Club”, a fost rândul nivelului teoretic, abordat cât se poate de aplicat, fie că a fost vorba despre încercarea de definire şi de situare a monodramei, despre condiţia actorului în contemporaneitatea locală, dar şi mai extinsă, ori despre existenţa teatrului independent la Chişinău, la Bucureşti şi aiurea. Gazdele au lăsat să se înţeleagă (atunci când nu au declarat-o manifest) că văd în evoluţia mai pregnantă a trupelor independente la Chişinău soluţia în faţa unei anume mortificări a teatrului de repertoriu finanţat din bani publici. Până una-alta, dincolo de experienţele pe cont propriu, unicul gest de o ritmică funcţionalitate pare a fi Teatrul Spălătorie înfiinţat de Nicoleta Esinencu. Dacă însă până şi documentele PR ale festivalului au ignorat producătorul, cu tot colocviul dedicat acestuia în varianta sa independentă, mai e de gândit asupra echilibrului implicit dintre gestul eroic, kamikaze, al actorului aruncându-se în groapa cu lei/prieteni/indiferenţă, dramaturgul urmărind actul spectacular de acest tip, opţiunea regizorală şi tehnică specifică şi necesarul producător/manager de eveniment.

Cât despre spectacolele propriu-zise, capetele de afiş au fost, fără nicio îndoială, „Absolut!”, al lui Marcel Iureş, în regia lui A. Dabija, de la Teatrul Act, şi „RASSM” (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldova – inovaţie administrativă din stânga Nistrului, din 1924), montat şi interpretat de Mihai Fusu la Teatrul unui Actor, pe care îl şi conduce. Dacă Ivan Turbincă al lui Iureş ţine de geniul citirii excepţionale în firesc a lui Creangă, Fusu îşi ia ca martor al istoriei textele unor poeţi transnistreni de la începuturile bolşevismului, furaţi de valul fantasmelor marxistoide ori gata din naştere pentru compromisul fatal. Cu susţinerea muzicală live de o inventivitate explozivă a lui Dorel Burlacu, Mihai Fusu îmbracă hainele textuale ori critice ale vremii cu un umor nebun, până la contrapunctul teribil al finalului, când destinul glumeşte şi el, în felul lui, cu ridicolii poeţi proletari, trimiţându-le tuturor, în aceeaşi zi, un glonţ NKVD-ist în ceafă.

Din acelaşi inventar al traumelor provocate de comunism i-a răspuns de la Act „Amalia respiră adânc”, cu Cristina Casian, după textul Alinei Nelega (invitată şi ea a festivalului) în viziunea Marianei Cămărăşan. Tot Teatrul Act a mai propus un gen de traumă, de data aceasta a femeii de treizeci de ani (balzaciană pe veci) trăitoare în cea mai exactă actualitate, în viziunea lui Peter Kerek, prin spectacolul „9 grade la Paris” interpretat de Alina Berzunţeanu. De la Chişinău, răspunzând umorului triunghiului Creangă-Dabija-Iureş, i-a dat replica şi spectacolul în construcţie după volumul „Nekrotitanium” al lui Mitoş Micleuşanu şi Florin Braghiş, interpretat de Alexandru Pleşca sub bagheta Luminiţei Ţîcu. Cum, din păcate, nu am putut vedea spectacolele de închidere şi de deschidere ale „Podurilor de teatru”, prezentate tot de gazde, de notat că puteau totuşi lipsi „Eficienţa” Giorgianei Elena Popan, după un tare obosit Aldo Nicolaj, dar şi „Daţi totul la o parte ca să văd!”, al lui Andrei Sochircă, un exces de patetism după textele de un jenant epigonism păunescian (cu ceva pigment Geo Dumitrescu şi Dinescu pe ici, pe colo) ale lui Eugen Cioclea.

Proiectul „Podurilor de teatru” e conceput să continue pe varii dimensiuni estetice, ideatice şi de latitudine în anii următori. Iar Boris Cremene şi Mihai Fusu chiar au energia de a o face. Dacă şi vremurile vor asculta de om, în pofida constatării lucide a cronicarului, atunci aşteptăm pe bună dreptate ediţia viitoare.

Cele mai citite

Amazon extinde investițiile în inteligența artificială: 4 miliarde de dolari suplimentari pentru startup-ul AI Anthropic

Amazon a anunțat vineri o investiție suplimentară de 4 miliarde de dolari în startup-ul de inteligență artificială Anthropic, fondat de foști lideri ai OpenAI,...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...
Ultima oră
Pe aceeași temă