Un număr de 32 de filme, dintre care 23 sunt scurtmetraje, au fost înscrise în competiţie în cadrul celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional Timishort, care va avea loc, în perioada 25 – 28 aprilie, la Timişoara, potrivit Mediafax.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de organizatori, la Festivalul Internaţional de Film Timishort, care se va desfăşura, în perioada 25 – 28 aprilie, la Timişoara, s-au înscris în competiţie 32 de filme, dintre care 23 sunt scurtmetraje.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate filme de ficţiune, animaţie şi documentare, majoritatea fiind proiectate la Timishort în premieră, în România.
Potrivit sursei citate, printre filmele competiţiei internaţionale se numără: „Malo Desert” (Germania 2012, regie Louis Fried, 22 de minute), „L’Amour bègue” (Franţa 2012, regie Jan Czarlewski, 20 de minute) şi documentarul „Le jour a vaincu la nuit” (Franţa 2013, regie Jean-Gabriel Périot, 28 de minute), cei trei regizori participând cu filme şi la ediţii anterioare ale festivalului.
Tot din competiţia internaţională fac parte scurtmetrajele „Mila Caos” (Cuba – Germania 2011, regie Simon Paetau, 18 minute), „Polvo” (Mexic – SUA 2012, regie Angela Reginato, 27 de minute), „Velocity” (Marea Britanie 2012, regie Karolina Glusiec, 6 minute), „Rafa” (Portugalia – Franţa 2012, regie Joao Salaviza, 22 de minute), „Planet of Sexes” (Finlanda 2012, regie Anssi Kasitonni, 11 minute), „Misterio” (Spania 2013, regie Chema García Ibarra, 12 minute), „About a City” (Serbia 2011, regie Dragana Nikolic, 8 minute), „La Vie Parisienne” (Franţa 2012, regie Vincent Dietschy, 32 de minute), „Outro Homem Qualquer” (Portugalia 2012, regie Luís Soares, 10 minute), „Toto” (Polonia 2012, regie Zbigniew Czapla, 10 minute), „You Look Awesome When I’m Fucked Up” (Serbia 2012, regie Luka Bursac, 25 de minute), „Arundel” (Grecia 2012, regie Konstantina Kotzamani, 18 minute), „Animal Day” (Finlanda 2012, regie Tommi Seitajoki, 23 de minute), „Victory Day” (Rusia 2012, regie Igor Grinyakin, 20 de minute), „Social Butterfly” (Franţa 2012, regie Lauren Wolkstein, 14 minute), „Ce que mon amour doit voir” (Franţa – Portugalia 2013, regie François Bonenfant, 10 minute), „La Chambre Jaune” (Portugalia 2012, regie André Godinho, 28 de minute), „Pude ver um puma” (Argentina 2012, regie Eduardo Williams, 17 minute), „Goblin Market” (Marea Britanie 2012, regie Anna Blandford, 19 minute).
Singurul film românesc din competiţia internaţională a Timishort de anul acesta este „Dacă 6 ar fi 9” (România 2012, regie Ivana Mladenovic, 34 de minute), scurtmetraj prezentat în premieră la Timişoara.
Conform comunicatului de presă, competiţia naţională a Timishort 2013 include filmele „Betoniera” (regie Liviu Săndulescu, 14 minute), „După fel şi chip” (regie Paula Oneţ, 21 de minute), „Pastila fericirii” (regie Cecilia Felmeri, 12 minute), „Tabăra din Răzoare” (regie Cristi Iftime, 22 de minute), „Tatăl meu e cel mai tare” (regie Radu Potcoavă, 28 de minute), „Connection Lost” (regie Paula Oneţ şi Manuela Borza, 10 minute), „Treizeci” (regie Victor Dragomir, 30 de minute).
În premieră naţională vor fi prezentate în cadrul celei de-a cincea ediţii a Timishort şi scurtmetrajele „Fotografii de familie” (regie Andrei Cohn, 29 de minute) şi „Vocile mării” (regie Ştefan Munteanu, 20 de minute).
Ediţia din acest an a festivalului este organizată de Asociaţia Română a Filmului Independent, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Primăriei şi Consiliului Local Timişoara, al Centrului Cultural German Timişoara, al Teatrului Naţional Timişoara, Van Graph Kfe, Music service Timişoara, Cuib d’Arte, Club SetUp şi Rohost.