1.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInternaționalParisul nu consideră credibilă revendicarea atacului vizând instalațiile petroliere saudite

Parisul nu consideră credibilă revendicarea atacului vizând instalațiile petroliere saudite

”Huthi au anunţat că ei sunt cei care au lansat această agresiune, un lucru relativ puţin credibil”, a apreciat joi, la CNews, şeful diplomaţiei franceze, apreciind că ancheta internaţională lansată de către saudiţi va fi rapidă.

”Trebuie să se facă totul pentru ca să existe o dezescaladare”, a subliniat el, adăugând că Adunarea Generală (AG) a ONU, care se deschide săptămâna viitoare la New York, reprezintă o ocazie să se acţioneze în acest sens.

Rebelii huthi au revendicat sâmbătă atacuri cu drone vizând instalaţia Abqaiq, cea mai mare din lume în prelucrarea petrolului, şi zăcământul de la Khurais, provocând o reducere a producţiei saudite de 5,7 milioane de barili de ţiţei pe zi, adică de 6% din producţia mondială.

Riadul acuză Iranul că este de vină.

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a evocat miercuri, într-o vizită în Arabia Saudiră, un ”act de război” al Iranului.

”În mod evident au fost mai multe instrumente militare utilizate, drone, poate chiar rachete”, a spus ministrul francez de Externe, punând la îndoială capacitatea huthi de a efectua o asemenea operaţiune şi de a-şi atinge scopul.

Jean-Yves Le Drian a arătat cu degetul apropierea dintre atac şi viitoarea AG a ONU, care se descgide la 24 septembrie la New York şi la care ar putea avea loc o întâlnire istorică între preşedinţii american Donald Trump şi iranian Hassan Rohani.

”Acesta este momentul ales cu precizie de agresor pentru a ataca” instalaţii petroliere saudite, a relevat ministrul francez, sugerând o voinţă de a torpila o asemenea întâlnire.

”Această intervenţie are loc chiar înaintea AG a ONU, în momentul în care Franţa şi-a asumat iniţiative în vederea găsirii unei forme de senintate în această regiune”, a adăugat el, referindu-se la o mediere franceză, într-o încercare de salvare a Acordului de la Viena din iulie 2015 în dosarul nuclear iranian.

Jean-Yves Le Drian a preconizat totodată o revenire la Acordul de la Viena, din care Statele Unite s-au retras în mai 2018.

Ministrul francez a declarat că nu poate să spună, în această etapă, ce ar făcea Franţa în cazul unei intervenţii. ”Eu nu fac proiecte bazate pe ipoteze care nu sunt pe masă în prezent”, a spus el.

Cele mai citite

iOS 19 va aduce o versiune mai avansată a Siri

Apple plănuiește să aducă îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește tehnologia AI în iOS 19, dar utilizatorii vor trebui să aștepte până în 2026...

Conducerea interimară a PNL: Bolojan președinte/Ciprian Ciucu, Emil Boc, Dan Motreanu și Valeriu Iftime prim-vicepreședinți, Adrian Veștea-secretar general

Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, potrivit unor surse liberale. De asemenea,...

Activitatea stațiilor ITP continuă manual, fără eliberarea imediată a documentelor, anunță RAR

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că, din cauza unei defecțiuni tehnice survenite joi în camera serverelor, stațiile ITP autorizate pot efectua inspecții tehnice...
Ultima oră
Pe aceeași temă