7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInternaționalParc de distracţii teatrale la Târgovişte

Parc de distracţii teatrale la Târgovişte

După spectacolele din Baia Mare şi Piatra Neamţ, regizoarea Ana Mărgineanu şi dramaturgul Peca Ştefan au continuat proiectul lor „Despre România numai de bine” la Târgovişte, acolo unde au realizat un veritabil parc de distracţii în care spectatorul trebuie să aleagă ceea ce îşi doreşte să vadă în cele două ore pe care le petrece la teatru.

Pe scurt, proiectul „Despre România numai de bine” funcţionează cam aşa: regizorul şi dramaturgul petrec două săptămâni într-un oraş despre care nu ştiu prea multe, stau de vorbă cu oamenii, merg în tot felul de locuri din oraş… Apoi Peca scrie un text, iar Ana Mărgineanu îl montează la teatrul din localitate. Până acum cuplul Mărgineanu-Peca a realizat în cadrul acestui proiect un spectacol la Baia Mare şi unul la Piatra Neamţ. Oraşul Târgovişte însă, se pare, i-a inspirat şi mai mult şi, poate şi datorită faptului că dramaturgul este născut acolo, textul a ieşit foarte lung. Drept urmare, în acest caz nu mai vorbim de un spectacol, ci de 18 spectacole mai mici. Sau de 18 „atracţii” într-un parc de distracţii teatrale.

E un spectacol-puzzle, un spectacol alcătuit din bucăţele foarte diferite ca stil şi tehnică teatrală. E un spectacol pe care nu ai cum să îl vezi în întregime la o reprezentaţie. Sunt scene create special pentru un singur spectator sau scene în care pot participa maximum cinci oameni din public, iar la acestea reuşeşti să intri doar dacă ai noroc – dacă îţi depui bileţelul cu numele la tombolă şi ai noroc ca ghidul să extragă din urnă tocmai numele tău. Iar spectatorii mai puţin norocoşi sau care n-au chef să se mute au la dispoziţie sala mare şi sala mică a teatrului unde locurile sunt nelimitate.

Toate „atracţiile” se desfăşoară în acelaşi timp, în cele cinci spaţii fixe şi unul mobil. Sunt patru „ture” de 20 de minute, cu cinci minute de pauză între ele – timp în care trebuie să vă gândiţi unde vreţi să mergeţi la următoarea rundă – plus o tură – surpriză la care participă toată lumea. Aşa că dacă vrei la păpuşi, ratezi comedia de pe scena mare, dacă ai norocul să ajungi singur în cameră cu „cea mai frumoasă femeie din lume”, ratezi întâlnirea „tete-a-tete” cu Prinţul Întunericului, dacă dai o tură prin parcul de distracţii cu Gigel Maşinuţă, nu ai cum să fii în acelaşi timp şi în Cortul Viselor, nici să afli ce ştiu despre viitor cei 33 de domnitori din trecut. Trebuie să vii de mai mult de patru ori ca să ai acces la toate distracţiile din parc. De asta s-au pus în vânzare şi abonamente cu „cinci intrări la preţ de patru”. Şi experienţa chiar merită repetată, mai ales că la finalul serii probabil că veţi rămâne dezamăgiţi că nu aţi văzut prea multe dintre atracţiile parcului, mai ales că la televizor nu sunt prea multe de văzut, iar un bilet la teatru costă cu foarte puţin mai mult decât o bere la terasă.

Inspirat din istoria oraşului, din legende urbane şi personaje contemporane, din întâmplări recente şi foarte îndepărtate, spectacolul este o jucărie în care târgoviştenii vor recunoaşte, probabil, subiectele de bârfă din oraş, întâmplările care au fost dezbătute în mass media în ultimul timp, poate vor afla câte ceva din istoria recentă sau îndepărtată a fostei capitale a Ţării Româneşti. Ca într-un veritabil parc de distracţii, nu lipseşte niciodată elementul-surpriză, iar spectacolul îşi păstrează pe tot parcursul funcţia de amuzament. Chiar şi în scenele un actor – un spectator.

Apropo de acestea din urmă: nu vă sfiiţi să participaţi la tombolă pentru a avea acces la ele! Într-un parc de distracţii (fie ele şi teatrale) nimic rău nu vi se poate întâmpla. Gândiţi-vă că sunteţi unul dintre puţinii spectatori care au avut norocul ca un spectacol să se joace numai şi numai pentru el.


TÂRGOVIŞTE DE JUCĂRIE

2h 20min.
de: Peca Ştefan.
regia: Ana Mărgineanu.
decorul: Mihai Păcurar.
costumele: Cristina Milea.
video: Cinty Ionescu.
cu: Virgil Aioanei, Laurenţiu Bănescu, Radu Câmpean, Toma Dănilă, Ilie Ghergu, Delia Lazăr, Cosmina Lirca, Maria Nicola, Ana Maria Oglindă, Cristian Olaru, Katia Pascariu (…)

Teatrul Municipal Târgovişte
Preţ bilet: 10 lei, 5 lei (redus).

Cele mai citite

Sectorul construcțiilor, în creștere în septembrie datorită infrastructurii. Rezidențialul și birourile, pe minus

Sectorul construcțiilor, un pilon al economiei din ultimii ani, a înregistrat o creștere de 2,4% în septembrie 2024, comparativ cu aceeași lună a anului...

Sistemul bancar românesc: Profit net de 11,7 miliarde de lei în primele 9 luni

Trimestrul al treilea a marcat o accelerare semnificativă, cu un profit de 4,1 miliarde de lei, în comparație cu 3,8 miliarde de lei în...

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...
Ultima oră
Pe aceeași temă