3 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăInternaționalPapa s-a rugat pentru familiile afectate de pandemie şi i-a criticat pe...

Papa s-a rugat pentru familiile afectate de pandemie şi i-a criticat pe cei care fac speculă

La slujba de dimineaţă, pe care Vaticanul o transmite în direct pentru a fi urmărită de credincioşi, papa a subliniat că „în numeroase părţi se resimt efectele acestei pandemii, sunt multe familiile nevoiaşe, înfometate şi, din păcate, grupuri de speculanţi care se oferă să le ajute”.

„Aceasta este o altă pandemie. Pandemia socială: familii care muncesc cu ziua, din păcate muncesc la negru, sau nu muncesc deloc, care nu au bani de mâncare şi au de crescut copii”, a subliniat Sfântul părinte.

Şi, de cealaltă parte, grupurile de „cămătari care le iau puţinul ce le-a rămas”, a denunţat papa.

„Să ne rugăm pentru aceste familii, pentru copiii numeroşi pe care îi au, pentru demnitatea acestor familii şi să ne rugăm de asemenea pentru cei care profită de durerea celor mulţi: Sfântul Duh să se pogoare asupra sufletului lor şi să-l îmbuneze”, a precizat el.

Cele mai citite

Randamentele titlurilor de stat pe 10 ani depășesc 8%: De ce crește costul împrumuturilor Ministerului Finanțelor?

Randamentele la titlurile de stat în lei cu scadența pe 10 ani au urcat peste pragul de 8%, rata de referință (fixing) stabilită de...

Tanczos Barna la Reuniunea ECOFIN de la Bruxelles

Pe agenda reuniunii se află dezbateri esențiale, privind simplificarea reglementărilor și reducerea sarcinilor administrative asupra mediului de afaceri din Europa Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, participă,...

Trump promite o „nouă epocă de aur” pentru SUA: Amenințări comerciale dure pentru Mexic, Canada și China

În primele ore ale revenirii la Casa Albă, Donald Trump a lansat o serie de amenințări comerciale ce marchează începutul unei noi etape în...
Ultima oră
Pe aceeași temă