4.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalPanica a ajuns la porțile Moscovei

Panica a ajuns la porțile Moscovei

 Preşedintele Vladimir Putin a decretat miercuri o săptămână de concediu plătit pentru toţi salariaţii ruşi, cu scopul de a-şi determina conaţionalii să rămână în case în ideea de a încetini propagarea noului coronavirus, a scris Reuters.

Votul prevăzut pentru 22 aprilie asupra reformei constituţionale, ce ar viza în special să-i permită lui Putin să candideze din nou la preşedinţie în 2024, ”trebuie amânat pentru o dată ulterioară”, a spus liderul de la Kremlin într-un discurs televizat, asigurându-i pe ruşi că în faţa pandemiei ”cel mai sigur este să stai acasă”.

Pentru a ”încetini propagarea bolii”, ruşii nu vor lucra săptămâna viitoare, până pe 5 aprilie, dar îşi vor primi salariile, a adăugat Putin.

Putin își mobilizează cazacii

Totodată, liderul rus a ordonat armatei să desfăşoare manevre menite să-i sporească operativitatea în vederea luptei împotriva noului coronavirus în cazul în care va fi necesar, lucru a anunţat miercuri Ministerul Apărării rus,

Ministerul Apărării rus a indicat, într-un comunicat, că manevrele, care vor fi efectuate în perioada 25-28 martie, vor include unităţi medicale de specialitate şi trupe de protecţie nucleară, biologică şi chimică.

Kremlinul oprește și zborurile internaționale

Rusia își suspendă toate zborurile internaţionale începând de vineri la miezul nopţii (joi, 21:00 GMT), potrivit unui decret al guvernului care instituie noi măsuri împotriva epidemiei de coronavirus, dat publicităţii joi, potrivit Agerpres. Acest decret se aplică pentru toate zborurile de intrare şi ieşire de pe teritoriul rus, cu excepţia avioanelor special închiriate pentru repatrierea cetăţenilor ruşi blocaţi în străinătate.

Rusia şi-a redus până în prezent în mod considerabil legăturile sale internaţionale, care erau posibile numai între Moscova şi celelalte capitale şi care erau operate obligatoriu de compania naţională Aeroflot.

 

Alte întârzieri în lupta cu pandemia

Preşedintele rus nu a cerut pe de altă parte impunerea de interdicţii de circulaţie, ca în alte părţi pe glob, şi a precizat că magazinele şi principalele administraţii vor rămâne deschise, avertizând totuşi că ”propagarea virusului poate afecta pe toată lumea şi ceea ce se întâmplă în alte ţări poate deven viitorul apropiat şi în Rusia”.

Suferința economiei rusești

El a anunţat totodată o serie de măsuri de sprijin economic pentru persoane fizice şi companii, subliniind că ”economia rusă este sub o puternică presiune din cauza consecinţelor epidemiei”.

Între altele, preşedintele rus a ordonat extinderea automată a tuturor alocaţiilor şi indemnizaţiilor sociale timp de şase luni, pauze de la rambursarea creditelor pentru cetăţeni şi majorarea alocaţiei de şomaj.

În ce priveşte companiile, el a anunţat o amânare a plăţii impozitelor şi ratelor la credite pentru întreprinderile mici şi mijlocii timp de şase luni. Economia ţării a fost în schimb deja afectată serios de criza mondială provocată de pandemie, pe fondul prăbuşirii preţului la ţiţei şi al devalorizării rublei.

 

Moscova și urbele Rusiei

Anterior, niciun oraş din Rusia, nici chiar Moscova, unde s-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de contaminare cu noul virus, nu a instituit deocamdată o carantină generală, ca în alte ţări, cum sunt India sau Franţa potrivit AFP, însă Capitala RUsiei a introdus miercuri o serie de noi măsuri vizând să limiteze răspândirea noului coronavirus, inclusiv interdicţia temporară de a organiza evenimente publice şi suspendarea transportului public gratuit pentru persoanele de peste 65 de ani, a declarat primarul oraşului, Serghei Sobianin, pe site-ul său.

Primarul Moscovei a transmis că vor rămâne în funcţiune doar magazinele alimentare, băncile şi serviciile comunale.

Numărul celor contaminaţi cu noul coronavirus în Rusia a ajuns miercuri la 658, dintre care 410 doar la Moscova, la o zi după ce primarul Moscovei i-a transmis lui Putin că amploarea reală a problemei din capitala rusă depăşeşte cu mult cifrele oficiale, notează Reuters. Rusia a anunţat miercuri că doi pacienţi de 73 şi 88 de ani au decedat, fără să lege direct decesul lor de COVID-19, în încercarea, fără îndoială, de a limita bănuiala amplorii reale a stării de lucruri.

Cele mai citite

Cum să creezi un impact vizual impresionant prin detalii subtile în decorul casei tale

În lumea designului interior, detaliile mici au puterea de a transforma un spațiu obișnuit într-unul remarcabil și memorabil. Chiar dacă pot părea nesemnificative...

Iată cele mai bune obiceiuri care te vor ajuta să slăbești!

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...

Paradoxul cărbunelui: Cererea mondială va atinge noi recorduri până în 2027, în ciuda eforturilor climatice

Prognoza vine în contradicție cu estimările anterioare, care indicau un declin semnificativ al cererii în acest deceniu Cererea globală de cărbune va continua să crească,...
Ultima oră
Pe aceeași temă