„Este foarte bine să fie efectuată o anchetă internaţională” în acest caz, a subliniat una dintre aceste surse sub acoperirea anonimatului. Experţii sunt pe drum sau poate chiar au ajuns, a precizat un alt diplomat conform News.ro.
Mandatul acestor experţi se bazează pe rezoluţia care a sprijinit acordul nuclear din 2015 cu Iranul şi pe rezoluţia care a decretat un embargo asupra vânzărilor de arme în Yemen, au precizat diplomaţii.
Prima rezoluţie, adoptată în 2015, prevede posibilitatea de a trimite experţi din cadrul departamentului politic al ONU imediat ce elemente de armament fabricate în Iran sunt găsite într-o ţară.
Rezoluţia privind Yemenul, adoptată tot în 2015, prevede crearea unui comitet de experţi însărcinat cu aplicarea embargoului asupra armamentelor.
Acest comitet prezintă rapoarte cu regularitate. Experţii săi au fost sesizaţi din cauza revendicării de către rebelii houthi a responsabilităţii privind atacurile comise sâmbătă, a precizat o sursă diplomatică.