Situaţia este deosebit de tensionată în tabăra de migranţi Moira din insula Lesbos, după ce o mamă şi copilul ei au murit acolo duminică.
‘Este inuman să ţii oamenii în insule în aceste condiţii inadecvate şi lipsite de securitate şi această situaţie trebuie să înceteze’, a declarat purtătoarea de cuvânt a UNHCR, Liz Throssell, într-o conferinţă de presă la Geneva.
Aproape 10.300 de migranţi au sosit în insulele greceşti din Marea Egee în luna septembrie, cel mai mare număr într-o lună începând din 2016. Sosirile, în majoritatea cazurilor de afgani şi sirieni, au crescut la 30.000 numărul migranţilor în insulele elene.
Autorităţile greceşti au transportat 215 persoane din Lesbos pe continent marţi, în contextul în care 1.500 de migranţi din insule au demonstrat pentru suplimentarea transferurilor.
Centrul de primire Moira din Lesbos găzduieşte în prezent circa 12.600 de persoane, de cinci ori mai mult decât capacitatea sa. Într-o tabără improvizată în apropiere de Moira nu există decât o toaletă la 100 de persoane.
Un centru situat în Samos găzduieşte de opt ori peste capacitatea sa de primire, în timp ce 3.000 de migranţi în Kos împart un spaţiu prevăzut pentru 700.
Copiii se confruntă cu greutăţi extreme, în condiţiile în care sute stau în corturi cu adulţi care nu le sunt rude, iar alţii dorm, pe rând, în containere mici sau îşi petrec nopţile pe acoperişurile containerelor.
‘UNHCR cere statelor europene să deschidă cu prioritate spaţii pentru relocarea lor şi să accelereze transferul copiilor eligibili pentru ca aceştia să se poată alătura familiilor lor’, a afirmat Throssell, conform Agerpres.