Chiar dacă nu eşti un fan al filmelor SF, nu poţi să nu cazi victimă acestei parodii, care profită de popularitatea genului, mai ales în cea de-a şaptea artă. Greg Mottola, regizorul, vine din televiziune şi se cunoaşte că are sânge irlandezo-italian, un cocteil foarte reuşit pentru cinefilii care merg să-i vadă creaţia.
Personajele principale pământene sunt interpretate de Simon Pegg şi Nick Frost, care sunt şi scenariştii, doi actori britanici cu enorm de mult umor, tipic zonei de baştină. Paul extraterestrul are vocea lui Seth Rogen, pe care îl regăsiţi, auditiv, şi în recentul „Kung-fu Panda 2″, în rolul Călugăriţei (insectei) şi seamănă ameţitor, şi voit, cu E.T. al lui Steven Spielberg, căruia se laudă că i-ar fi fost consultant când a făcut celebrul film cu acelaşi titlu misterios, din 1982 (poate că-l mai ţineţi minte, din primele zile de după Revoluţia din ’89, pentru că a fost difuzat atunci, de TVR Liberă, şi mai cu seamă replica celebră „E.T. phone home…”, care în dublajul franţuzesc, pe care-l invidiază unii, devenise doar: Maison – Acasă). Iniţial este doar o înşiruire de gaguri, cu ciocniri aparent nevinovate de maşini pentru ca apoi să apară verzişorul, care este cam cenuşiu, şi să facă ordine, cu o indiscutabilă îndrăzneală, ce dă în impertinenţă.
Întâlnirea de gradul 3, ca să cităm tot din titluri de colecţie, va fi între ochiosul rătăcit pe planeta noastră şi doi europeni: Graeme şi Clive, sosiţi pe pământ american ca să participe la congresul de benzi desenate doar că lungul periplu în rulotă va lua o cu totul altă întorsătură. Pe parcurs veţi avea ocazia să rememoraţi toate titlurile cult SF şi să descoperiţi o piticanie foarte vioaie, cu ochi mari, azurii (fireşte), cu un cap cât o baniţă, cam anorexic, foarte băgăcios şi cu nume cât se poate de valabil, care călătoreşte mai pretutindeni în lumea occidentală, nici mai mult, nici mai puţin decât… Paul. El declară, cu aplomb, că gravitaţia pune 5 kg pe tine şi fireşte, nu e o coincidenţă, faţă de ceea ce se întâmplă în faţa camerelor de luat vederi! Sunt trecuţi în revistă „Bărbaţi în negru”, dar şi „Predatorul”, Clint Eastwood, „Dosarele X”… În scenă intră şi un agent special, care nu este Fox Mulder, ci Lorenzo Zoil (Jason Bateman) şi o conversaţie misterioasă cu o şefă pe care, abia spre final, o desluşim şi noi şi care a fost ultraprezentă în „Alien” încă din 1979! Aţi ghicit: Sigourney Weaver. În lungul drum spre nava spaţială, cei trei, să le zicem băieţi, dau şi teste pentru o parcare a vehiculelor mari, pe patru roţi, şi unde întâlnesc o fată ciudată şi habotnică. O fată, Ruth, care când se desprinde de un tată despotic şi un mediu straniu, trece în extrema cealaltă şi din fetiţa foarte cuminte şi cam chioară la propriu (un adevărat ciclop, cum sună una dintre replici) devine un pericol public, o nimfomană în toată puterea cuvântului, care mai vorbeşte şi spurcat pe deasupra, deşi a decis să-şi schimbe cursul existenţei. Fata cu un singur ochi intră în categoria modelelor de anul acesta, cum ar fi cea din „Adevăratul curaj” care-şi pierde un membru, ori ca puştiul (real) din „127 de ore”.
Întâlnirea dintr-un magazin de benzi desenate între un fan şi personajul ce părea că a ieşit din carte (mai ceva ca în „Trandafirul roşu din Cairo”) este o ocazie de a înlănţui o multitudine de gaguri, unul mai izbutit decât celălalt, fără a cădea în ridicol sau banal, ceea ce n-ar fi fost deloc rău. Şi pentru că tot a fost megamediatizat cazul femeii devenite bărbat, Paul ne asigură că pe planeta lui toţi sunt bi, adică şi-şi, nu fac discriminări la sexul partener(ei), deci n-ar mai fi nevoie de operaţii lungi şi costisitoare.
PAUL
comedie / sua/marea britanie 2011
1h 44min.
regia: Greg Mottola.
cu: Nick Frost, Seth Rogen, Simon Pegg.
distribuit de RoImage 2000