Investigația se bazează pe aproape 2.000 de documente aparţinând Inspecţiei Generale Speciale privind reconstrucţia Afganistanului (SIGAR), înfiinţată în 2008 cu scopul de a ancheta cheştuieli abuzive legate de această ţară, documente obţinute după trei ani de recursuri în justiţie şi numite de presă imediat „Afghanistan Papers”, o trimitere la „Pentagone Papers”, devzăluite în 1971, cu privire la Războiul din Vietnam, relatează AFP care prezintă principalele dezvăluiri.
Interviuri realizate de Sigar arată că oficiali politici din Statele Unite au dat asigurări în mod public, din 2002, că se înregistrau progrese împotriva insurgenţilor în Afganistan, dar că recunoşteau contrariul în privat.
Interviurile cu aceşti oficiali implicaţi în efortul de război din Afganistan evocă un buget cheltuit fără control, într-o ţară fără un guvern central puternic, ceea ce a alimentat o corupţie generalizată şi a determinat populaţia să respingă coaliţia internaţională (ISAF) şi să se îndrepte către talibani.
OBIECTIVE INCERTE
Într-o notă de serviciu întocmită de către Donald Rumsfeld, adresată asistenţilor săi, fostul secretar al Apărării (2001-2006) scria ”poate că sunt nerăbdător. De fapt ştiu că sunt un pic nerăbdător. Nu vom mai retarge niciodată armata americană din Afganistan, dacă nu ne asigurăm că se întâmplă ceva care să furnizeze stabilitatea care ne va permite să plecăm”. ”Help!” (”Ajutor!”), conchidea el.
Această notă este datată la 17 aprilie 2002, la doar şase luni de la intrarea în război a Statelor Unite.
La început, invazia americană a Afganistanului avea un obiectiv clar şi declarat: să exercite represalii împotriva Al-Qaida şi să împiedice repetarea atacurilor de la 11 septembrie 2001. Însă, puţin câte puţin, obiectivele s-au multiplicat în aşa măsură încât au devenit tot mai vagi.
Inamicul era Al-Qaida sau talibanii? Pakistanul era un amic sau un adversar? Ce se întâmpla cu ascensiunea Statului Islamic (SI)?
Potrivit WP, aceste documente arată că Guvernul nu a găsit ”niciodată răspuns la aceste tergiversări”. În consecinţă, pe teren, trupele americane nu ştiau să distingă inamicul de aliat.
Între influenţa talibanilor, rolul ambiguu al Pakistanului şi emergenţa grupării jihadiste Statul Islamic, armata americană nu mai ştia care-i sunt adevăraţii inamici.
”Ei credau că am să mă duc cu o hartă care să le arate cine erau cei buni şi cei răi”, declara în 2017 pentru Sigar un fost consilier, anonim, din cadrul unei echipe a forţelor speciale. ”Au avut nevoie de o vreme pentru a înţelege că nu avem aceste informaţii în mână. La început, mă întrebau într-una «dar cine sunt cei răi? Unde sunt?»”.
Confuzia domnea, de asemenea, la Pentagon. Într-o notă de serviciu, Donald Rumsfeld se plângea în septembrie 2003 că ”n-am nicio vizibilitate cu privire la cine sunt cei răi. Ne lipseşte amarnic informaţia clasificată umană”.
RĂZBOIUL CIFRELOR
Din 2001, peste 775.000 de militari americani au fost staţionaţi în Afganistan. Dintre ei, 2.300 au fost ucişi, iar 20.589 au fost răniţi în luptă, potrivit datelor Departamentului Apărării. Site-ul independent iCasualties.org înregistrează 2.440 de morţi. ”Dacă americani ar cunoaşte magnitudinea disfuncţionalităţilor… Două mii patru sute de vieţi pierdute”, rezuma în 2015 Douglas Lute.
După 18 ani de război, Statele Unite, prima putere mondială, nu au reuşit încă se se impună în Afganistan. Cum a fost posibil un asemenea fiasco?
”Eram lipsiţi de o înţelegere fundamentală a Afganistanului. Nu ştiam ce făceam”, le spunea anchetatorilor guvernamentali în 2015 Douglas Lute, un general de trei stele din cadrul armatei, însărcinat să supervizeze războaiele din Irak şi Afganistan, potrivit unei note divulgate de WP. ”Ce încercăm noi să facem aici? Nu avem nici cea mai mică idee despre ceea întreprindem”, adăuga el.
Cu scopul de a transforma Afganistanul într-o ţară modernă, debarasată de corupţia talibanilor, care să dispună de o armată şi de o poliţie competente, Washingtonul a cheltuit fără să numere.
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Brown, Departamentul de Stat, Departamemtul Apărării şi Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internaţională au chetuit între 934 şi 978 de miliarde de dolari din 2011. Aceste cifre nu includ banii cheltuiţi de alte agenţii, precum CIA sau Departamentul Veteranilor, însărcinat cu îngrijirea medicală a militarilor răniţi.
”Ce-am obţinut prin acest efort de un bilion (o mie de miliarde) de dolari? Merită asta un bilion de dolari?”, se întreba Jeffrey Eggers, un fost membru Navy Seals, o unitate specială a Marinei americane (US Navy).
”După asasinatul lui Osama ben Laden, am spus că el probabil râde în mormânt, având în vedere sumele pe care le-am cheltuit în Afganistan”, adăuga el.
O IMAGINE PUŢIN MĂGULITOARE
Mai multe persoane intervievate de Guvern în aceste note au prezentat eforturi susţinute ale Guvernuuli federal în vederea ”machierii” situaţieidin Afganistan, cu scopul de a o face cât mai favorabilă posibil.
”Fiecare punct de date statistice era modificat pentru a prezenta cea mai bună imagine posibilă”, declara Bob Crowley, un colonel din cadrul armatei, un consilier principal în domeniul luprtei împotriva insurecţiei pe lângă comandamentul militar american în 2013-2014.
John Sopko, directorul agenţiei care a realizat interviurile, a declarat la rândul său pentru WP că ”poporul american a fost înşelat în mod constant”.
”Informaţiile proaste erau adesea ascunse (…). Atunci când noi am încercat să exprimăm îngrijorări strategice mai vaste cu privire la capacitatea noastră de a câştiga (războiul) sau la corupţie, era clar că nu era un lucru binevenit”, afirmă Bob Crowley.
”Noi nu invadăm ţările sărace pentru a le îmbogăţi”, declara James Dobbins, un fost diplomat american de rang înalt care a fost trimis special la Kabul în timpul lui George W. Bush şi Barack Obama. ”Nu invadăm ţări autoritariste pentru a le democratiza. Invadăm ţări violente pentru a le face mai palnice şi am eşuat în mod clar în Afganistan”.
DEZVOLTAREA CORUPŢIEI
Una dintre erorile denunţate în interviuri constă în voinţa Washingtonului de a impune foarte rapid Afganistanului un Guvern democratic, clachiat după modelul american. Însă era vorba despre un concept străin afganilor, obişnuiţi cu tribalismul, monarhia, comunismul sau legea islamică.
”Politica noastră era să creăm un Guvern central puternic. Însă a fost un lucru idiot, pentru că Afganistanul nu are antecedente de guvern de acest tip”, declara în 2015 un fost oficial de la Departamentul de Stat. ”Termenul creării unui Guvern central puternic este un secol. Noi nu avem acest timp”.
Astfel, Statele Unite au pus în mişcarea maşina cu bani, alocând peste 133 de miliarde de dolarii în vederea creării ”noului Afganistan” – o sumă mai mare decât a Planului Marshall, menit să relanseze întreaga Europă Occidentală după al Doilea Război Mondial.
Banii au servit la dezvoltarea şcolilor, a infrastructurii destinate îmbunătăţirii securităţii şi atenuarea sentimentului antiamerican al populaţiei.
”A fost o eroare de judecată colosală”, consideră o sursă anonimă, un cadru din Agenţia Americană de Dezvoltare Internaţională (USAID). ”Ni s-au dat bani, ni s-a spus să-i chetuim. Aşa am făcut. Fără motiv”, declară această sursă.
Acest aflux de bani în ţară a consolidat în paralel corupţia, la un nivel fără egal.
”Îmi place să folosesc o analogie cu cancerul”, declară un colonel mobilizat în mai multe râînduri în Afganistan, Christopher Kolenda.
”Mica corupţie este ca şi cancerul de piele. Există mijloace să-i faci faţă şi probabil te vindeci. Corupţia la nivelul ministerelor, la nivel superior, este ca un cancer de colon. Este mai rău, dar dacă îl diagnostichezi la timp probabil te vindenci. În schimb, kleptocraţia este ca un cancer la creier. Este fatal. Şi asta s-a întâmplat cu administraţia preşedintelui Hamid Karzai”, aprecia el.
Populaţia ar fi trebuit, potrivit acestor note, să fi asimilat democraţia corupţiei – poliţişti, judecători şi politicieni corupţi.
”Cel mai mare proiect al nostru, din nefericire, poate că a fost dezvoltarea corupţiei în masă”, apreciază Crocker, un diplomat la Kabul în 2002 şi din 2011 în 2012.
NUMĂRUL DE CIVILI CIVILI UCIŞI
Problema care se afla buzele tuturor administraţiilor în fiecare an din 2011 era numărul civililor ucişi în timpul celor 12 luni scurse. ”Acesta este punctul de referinţă pe care l-am propus eu”, declară James Dobbins, un fost diplomat american. ”Dacă acest număr creşte, pierzi. dacă scade, câştigi. Atât de simplu este”.
În 2018, 3.804 de civili afgani au fost ucişi, potrivit ONU. Acesta este cel mai mare număr înregistrat de când ONU a început să înregistreze victime civile, în 2009. Iar toată lumea aşteaptă acum numărul din acest an.
RĂZBOI AL INFORMAŢIEI
Cu scopul de a nu dezvălui toate disfuncţionalităţile opiniei publice americane, a fost necesare operaţiuni de propagandă eficiente.
”Fiecare dată a fost transformată pentru a prezenta cea mai bună imagine posibilă”, afirmă Bob Crowley, un consilier de rang înalt al coaliţiei internaţionale în perioada 2013-2014. ”Sondajele, de exemplu, nu erau deloc fiabile, dar consolidau ideea cătot ceea ce făceam era bine”, declara el în 2016.
Acest război al informaţiei explică decalajul între declaraţiile politice şi ceea ce simţeau actorii la faţa locului, aşa cum rezuma în 2015 generalul Michael Flynn, care a efectuat o serie de misiuni în domeniul informaţiilor în Afganistan. ”(Ei spun toţi că) facem o super treabă. Sigur? Pentru că dacă facem o super treabă, de ce avem impresia că pierdem?”.
