7.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăInternaționalO dronă arată consecințele cutremurului din Afganistan

O dronă arată consecințele cutremurului din Afganistan

O dronă a arătat cel mai bine consecințele cutremurului devastator din Afganistan de acum câteva zile.

Fotografii din dronă ale satelor din estul Afganistanului, filmate vineri (24 iunie) au arătat amploarea devastării după un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade ce a lovit provincia Paktika, ucigând peste 1.000 de oameni.

Imaginile realizate de Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie au arătat case care au fost reduse la dărâmături după cutremurul mortal care a avut loc miercuri (22 iunie), lăsând mii de supraviețuitori ce luptă pentru a găsi un adăpost și hrană adecvate, conform Reuters.

O dronă a surprins proporțiile cutremurului din Afganistan care a ucis peste 1000 de persoane, iar alte 2000 au fost rănite

Se confirmă că 1.036 de persoane au fost ucise, a anunțat vineri Organizația Națiunilor Unite.

Aproximativ 2.000 de persoane au fost rănite și 10.000 de case au fost parțial sau în întregime distruse, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului de dezastre din Afganistan.

Ministrul interimar al Sănătăţii din Afganistan, Qalandar Ebad, a declarat că aproape 90% din casele din zonă au fost distruse în urma cutremurului şi că majoritatea celor care au rămas în picioare nu mai erau apte pentru locuit.

Comunicațiile slabe, dar și drumurile de bază au împiedicat eforturile de ajutorare într-o țară care se confruntă cu o criză umanitară care s-a deteriorat brusc după ce talibanii au preluat controlul în august anul trecut, când forțele internaționale conduse de SUA s-au retras.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

O mașină de jucărie cu explozibil a fost depistată pe aeroportul din Chișinău

O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat şeful Inspectoratului General...

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă