4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăInternaționalNumele a şapte miniştri sirieni înscrise pe ”lista neagră” de sancţiuni a...

Numele a şapte miniştri sirieni înscrise pe ”lista neagră” de sancţiuni a UE

Aceste adăugări pe listă au loc în urma unor schimbări recente în Guvernul acestei ţări devastate de război, a precizat luni Consiliul Uniunii Europene într-un comunicat.

”Deciziile de astăzi (luni) cresc la 277 numărul persoanelor vizate de o interdicţie de a călători şi o blocare a activelor, din cauză că au fost responsabile în reprimarea violentă a populaţiei civile în Siria, au beneficiat de pe urma regimului sau l-au susţinut”, se arată în comunicat.

Cei şapte miniştri sancţionaţi sunt generalul Mohammad Khaled al-Rahmoun şi miniştrii Turismului Mohammad Rami Radwan Martini, Educaţiei Imad Muwaffaq al-Azab, Învăţământului superior Bassam Bashir Ibrahim, Lucrărilor publice Suhail Mohammad Abdullatif, Telecomunicaţiilor Iyad Mohammad al-Khatibt şi Industriei Mohammad Maen Zein-al-Abidin Jazba.

UE a introdus, de asemenea, numele a 72 de entităţi pe această listă, cărora le sunt blocate activele, din cauza situaţiei din Siria.

Siria este vizată, de asemenea, de un embargo petrolier, restricţii comerciale şi în investiţii, o blocare a activelor băncii centrale siriene în UE, restricţii în exportul de armament, material care poate servi în reprimarea internă şi echipamente şi tehnologie în domeniul controlului sau interceptării comunicaţiilor pe Tnternet sau telefonice.

Sancţiunile UE se află în vigoare de la 1 decembrie 2011 şi sunt reexaminate anual.

Următoarea reexaminare este prevăzută la 1 iunie 2019, iar UE are posibilitatea ”să analizeze noi măsuri restrictive vizând Siria, atât timp cât reprimarea va continua”, se subliniază în comunicat.

Cele mai citite

Cum funcționează alegerile din SUA

Aproximativ 244 de milioane de americani au fost chemați la vot, pentru a-și alege viitorul președinte Dacă 5 noiembrie este ultima zi în care americanii...

Neymar s-a accidentat din nou! Doar 27 de minute pe teren în Liga Campionilor Asiei

Neymar, revenit după o absență de un an, a suferit o nouă accidentare în meciul Al-Hilal - Esteghlal, ieșind de pe teren după doar...

Novak Djokovic ratează Turneul Campionilor!

Novak Djokovic, campionul sârb, a anunțat că nu va participa la Nitto ATP Finals din cauza unei accidentări persistente. Novak Djokovic (37 de ani), numărul...
Ultima oră
Pe aceeași temă