6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInternaționalNoul șef al MI5, folosit împotriva Rusiei

Noul șef al MI5, folosit împotriva Rusiei

Londra l-a numit luni pe Ken McCallum – ofițer de carieră al serviciilor secrete, care a condus ancheta cu privire la tentativa de ucidere a fostului colonel GRU Serghei Skripal cu un agent neurotoxic de tip militar ”Noviciok” – la conducerea agenţiei britanice de informaţii interne MI5, informează The Guardian.

McCallum, care activează de 25 de ani în cadrul MI5, s-a ocupat în primii zece ani de Irlanda de Nord, dar apoi s-a axat pe lupta împotriva militanţilor islamişti, pe dezvoltarea securităţii cibernetice şi pe asigurarea securităţii Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.

După ce fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au fost găsiţi în 2018 otrăviţi cu un agent neurotoxic dezvoltat de sovietici, el a condus riposta agenţiei la tentativa de asasinat.

”În 2018, Ken a fost însărcinat cu răspunsul MI5 la tentativa de asasinat împotriva lui Serghei Skripal, în cadrul unei reacţii internaţionale fără precedent a serviciilor de informaţii aliate, sub coordonarea Marii Britanii”, indică MI5.

 

Kremlinul, la mijlocul învinuirilor

 

Marea Britanie a acuzat Rusia de atacul în urma căruia un cetăţean britanic a decedat. Rusia a negat orice rol în acest caz, însă marile puteri occidentale au expulzat zeci de spioni ruşi care lucrau sub acoperire diplomatică.

MI5 a precizat că una dintre priorităţile principale ale lui McCallum este ca agenţia să profite rapid de oportunităţile oferite de tehnologie, inclusiv de învăţarea automată (machine learning), ramură a inteligenţei artificiale. Este cunoscută, de asemenea, pasiunea acestuia pentru drumeţiile montane.

El îi va succeda lui Andrew Parker, care urmează să-i predea comanda în aprilie, luna în care se va pensiona.

MI5, un SRI britanic

”Scopul MI5 este extrem de motivant”, a apreciat McCallum într-o declaraţie, potrivit Agerpres”. Oamenii noştri – împreună cu partenerii noştri – depun eforturi să apere ţara şi îşi doresc întotdeauna să meargă cât mai departe. După ce mi-am consacrat viaţa profesională acestui efort de echipă, este un imens privilegiu să fiu invitat astăzi să o conduc în calitate de director general”, a mai afirmat el. 

MI5, creat în 1909 pentru a contracara spionajul german în Primul Război Mondial, este însărcinat cu protejarea securităţii naţionale britanice. Activitatea sa principală este în prezent lupta contra terorismului internaţional, ea funcţionând şi ca agenţie de contraspionaj.

 

Britanicii, atitudine și față de China

 

Guvernul prim-ministrului britanic s-a exprimat, de asemenea, în mod negativ față de China, pe care o acuză că a ascuns și că ascunde în continuare datele reale referitoare la amploarea numărului de victime și de infectări suferite de poporul chinez. Ministrul pentru Biroul Cabinetului, Michael Gove afirmă, bazându-se neîndoielnic pe informații furnizate de serviciile secrete britanice, că în China sunt de 15-40 de ori mai multe cazuri de COVID-19 decât cele declarate de oficialii de la Beijing, potrivit Business Insider. De asemenea, estimări ale Radio Free Asia înaintează informația că până la 42 000 de trupuri umane au fost incinerate în Wuhan, orașul-epicentru din China al izbucnirii pandemiei de COVID-19, în vreme ce China a informat că boala a ucis până în 3500 de persoane de pe teritoriul ei.

Cele mai citite

Guvernul aprobă o investiție de 410 milioane lei pentru Uzina Mecanică Cugir: linii moderne de producție a muniției NATO

Proiectul are o durată de execuție de 36 de luni, plus 12 luni pentru notificarea și remedierea eventualelor defecte Guvernul a dat undă verde unei...

Mark Rutte vrea ca ţările NATO să crească bugetele militare

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri că Alianţa riscă să aibă dificultăţi în asigurarea apărării colective în viitor, dacă nu va...

Care sunt cele mai periculoase adversare pentru Simona Halep în calificările Australian Open 2025!

Românca va începe primul Grand Slam al anului din calificări, alături de alte patru conaționale, având de înfruntat jucătoare experimentate din top 100 WTA. Simona...
Ultima oră
Pe aceeași temă