Potrivit unui comunicat al Ambasadei, cererile vor putea fi transmise începând de miercuri, 2 octombrie, orele 19,00 (ora României) şi până marţi, 5 noiembrie, orele 19,00 (ora României) şi sunt acceptate „numai electronic prin www.dvlottery.state.gov”, fără a se percepe vreo taxă de participare.
„Vă atragem atenţia asupra unei noi cerinţe pentru programul DV-2021, de a include numărul paşaportului solicitantului principal, ţara care l-a emis şi data de expirare. Această cerinţă se referă doar la solicitantul principal şi nu la dependenţii acestuia. Participanţii care nu vor include datele paşaportului vor fi descalificaţi. De asemenea, participanţii vor trebui să includă câte o fotografie recentă, făcută în ultimele şase luni, conformă cu cerinţele publicate în instrucţiunile programului DV-2021. Înregistrările trimise care conţin aceleaşi fotografii folosite în programul DV din anul precedent (DV-2020) vor fi descalificate”, precizează reprezentanţii Ambasadei.
De asemenea, Ambasada SUA arată că este foarte important ca participanţii „să păstreze numărul lor unic de confirmare până cel puţin la data de 30 septembrie 2021”. „Numărul unic de confirmare ajută la protejarea participanţilor DV împotriva fraudei, încălcării legii sau problemelor poştale”, se menţionează în comunicatul citat de Știripesurse. Referitor la câştigători, Ambasada SUA precizează că, „începând cu data de 5 mai 2020, participanţii la programul DV-2021 vor putea folosi numărul lor unic de confirmare atribuit la înregistrare, pentru a verifica online pe Entrant Status Check la adresa de internet www.dvlottery.state.gov dacă cererea lor a fost selecţionată”.
„Pe pagina Entrant Status Check participanţii selecţionaţi vor putea găsi informaţii despre solicitarea vizelor DV atât pentru ei, cât şi pentru membrii familiilor lor eligibili. Departamentul va confirma de asemenea programarea la interviul de viză tot prin intermediul paginii de internet Entrant Status Check”, se mai arată în comunicat.