Titlul filmului este numele unui tip cât se poate de oarecare, angajat model la un supermarket, dar considerat fără viitor de către superiorii săi. Numai bine pică filmul ăsta după scandalul cu Bacalaureatul autohton.
Pe peliculă ni se demonstrează că unde te aştepţi mai puţin, respectiv în America, trebuie musai să ai studii superioare, ca să ţinteşti mai sus pe scara ierarhică şi să ai un CV beton. „Încoronatul” nostru/Crowne, care-şi are numele desenat până şi pe cana de cafea, tipică pentru cei de peste Ocean (pe care noi am descoperit-o iniţial, cu stupoare, în minunatul serial poliţist „Kojak”, unde delicata ceşcuţă europeană era înlocuită cu ditamai stacana, cu care între timp ne-am familiarizat şi datorită ispititoarelor cafenele Starbucks), se pune cu burta pe carte.
Deşi nu mai e foarte tânăr, vorba zicalei americăneşti „nu eşti niciodată prea bătrân ca să înveţi”, dovedeşte chiar multă perseverenţă în încercarea sa de autodepăşire. La facultate dă peste o profesoară atipică, interpretată fără prea mult efort de Julia Roberts, la fel de antipatică precum se dovedeşte în viaţa de toate zilele, spre final mai dându-se, puţin, pe brazdă. Tom Hanks este evident că şi-a pus în gând să facă un film motivaţional.
Coscenaristă este Nia Vardalos, Antonia Eugenia pe numele ei adevărat, o canadiancă americancă, regizoare, producătoare şi actriţă, de obicei, devenită celebră după nominalizatul la Oscar „Nunta à la grec”. Întreaga poveste este dulce-amară, dar foarte realistă şi ar putea să-i stimuleze pe unii să-şi ia viaţa de la capăt, ca să mai schimbe ceva, în bine. Personajul principal interpretat de regizorul, coscenaristul şi producătorul Tom Hanks are şi un tic verbal: Spectacular/Spectaculos, spus apăsat şi pe silabe, vrând parcă să amintească nostalgicilor cunoscători în ale filmului de Richard Burton, în „Noaptea iguanei”, unde cuvântul-cheie era „Fantastic!”.
Cursurile pe care le urmează ar trebui să-i dea ghes să vorbească mai fără trac în public şi să aibă întotdeauna ceva de spus. Pentru a ajunge însă la această performanţă, se trece prin diverse exerciţii practice, dar şi prin analize din text. De remarcat ironia cu care se subliniază faptul că deja tânăra generaţie nu mai ştie cine a fost James Dean, răzvrătitul care a murit atât de tânăr, într-un accident de maşină, despre care s-a speculat că ar fi fost într-o cursă ilegală, ce a lăsat în urma sa câteva prezenţe absolut remarcabile pe marele ecran din filme precum „La Est de Eden” sau „Uriaşul” şi fireşte „Rebel fără cauză”. Scuterul pe care circulă Hanks pare venit tot de undeva, din trecut, din italieneştile cu Alberto Sordi.
Un bun bucătar, ca orice bărbat (vezi Antonio, gazda şi maestrul de ceremonii nu doar la Dănutz S.R.L., ci şi lansarea noii reviste în ton cu postul TV „Paprika”, picant şi bun), Larry face friganele şi nu frigănele cum apare în subtitrare, unde într-o bună zi o să ne trezim şi cu alte orori lingvistice precum mărfar în loc de marfar sau piftele în loc de chiftele! Din panoplia producţiilor culte face parte şi „Star Trek”, pe care profesoara îl încurcă cu „Star Wars”/„Războiul Stelelor”, dar şi o aluzie la una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste, cu Mia Farrow, pe vremea când era ceva mai echilibrată. Această mică bijuterie se numea „Urmăreşte-mă” şi în cazul în care n-aţi văzut-o, vă dau şi titlul original „Follow Me!” din 1972, care i-a şi adus protagonistei premiul de interpretare de la San Sebastian, iar publicului o plăcere nebună de a fi martor la o idilă delicată şi pofta de a vizita Grădina Botanică.
LARRY CROWNE
comedie / sua 2011
1h 39min.
regia: Tom Hanks.
cu: Tom Hanks, Julia Roberts, Cedric the Entertainer, Taraji P. Henson, Gugu Mbata Raw, Wilmer Valderrama, Brian Cranston, Pam Grier, Rami Malek, Maria Canals Barrera, Rita Wilson, George Takei, Dale Dye.
distribuit de Hollywood Multiplex