„Medalia de onoare”, cel mai recent film al lui Călin Peter Netzer, este un film mai mult decât foarte onorabil, o adevărată bijuterie tratată cu multă migală şi talent de o întreagă echipă, din care, pe lângă actori, trebuie neapărat menţionat şi lăudat scenaristul Tudor Voican, dar şi operatorul Liviu Mărghidan.
Nu trebuie însă căzut în capcana de a merge să-l vedeţi doar pentru a constata cum s-a descurcat el, Ion Iliescu, care îşi joacă propriul rol, ca de altfel şi alţi preşedinţi din lumea asta. Sigur că îi iese scena şi încă din prima, din spusele realizatorilor, pentru că e necesară şi o latură histrionică pentru cineva care a reuşit în alegeri chiar de mai multe ori decât ar fi fost cazul. Neîndoios momentul de la Cotroceni va rămâne unul antologic, dar nu atât prin prezenţa sa, ci prin filmarea spectaculoasă, muzica imnului naţional bine mixată şi personajele pe care se presupune că trebuie să le felicite: generalul (Ion Lucian) just şi modest ca laude la adresa demnitarului, dar şi extraordinarul Victor Rebengiuc (Ion I. Ion), soldatul gata să se dea mare, să fie duplicitar (replica „eu pe dumneavoastră v-am votat” este de două ori cu haz, pentru că e bine ştiută poziţia politică reală a actorului, dar şi a personajului, care mărturiseşte, ceva mai înainte, că l-a ales pe Vadim la urnă).
Mult mai puternice sunt, le-aş putea spune, dialogurile cu sine ale lui Rebengiuc, în baie, în faţa oglinzii, mai ceva ca Robert De Niro, atunci când îşi repetă discursul pentru întâlnirea cu liderul ţării sau pur şi simplu pe muteşte când se mai serveşte cu câte o gură de tărie. Soţia lui Ion e Nina. O coincidenţă de combinaţie de nume lesne de ghicit, pentru prototipul cuplului la pensie! Indiferent de suma pe care o aduce poştaşul. Ea este arţăgoasă, pare nesuferită, şi multă vreme te tot întrebi de ce refuză să-i vorbească bărbatului alături de care a stat o viaţă. Ceva mai târziu, afli o cumplită întâmplare, probabil, la rândul ei, nu unică, a tatălui, care pe vremea comuniştilor îşi toarnă fiul la miliţie, ca acesta să n-o şteargă din ţară. Numai că băiatul reuşeşte să plece, e medic în Canada şi acum amândoi părinţii îi duc dorul. Acolo are o nevastă şi un copil, un puşti care nu vorbeşte româneşte, iar nostalgia emigrantului este mai mult decât veridică.
Dar, până la întoarcerea vremelnică acasă a fiului, altfel rătăcitor, proaspătul medaliat constată că totul n-a fost decât o eroare şi că decoraţia nu i se cuvine, ba trebuie s-o dea şi înapoi. Vizitele nesfârşite la un ghişeu în spatele căruia se află o funcţionară plictisită (remarcabil întruchipată de Cerasela Iosifescu) sunt, şi ele, un crâmpei din viaţa noastră de zi cu zi. Eforturile de a rămâne în posesia ei dau un sentiment amestecat de milă şi dispreţ. Întâlnirea cu adevăratul erou, interpretat de Radu Beligan, este scurtă şi senzaţională, de o intensitate de joc cum rar îţi e dat să te bucuri la cinema. Până şi partida de rummy, la care sunt invitate două doamne (Simona Bondoc şi Eugenia Bosânceanu) îşi are rostul ei, fiind un alt crâmpei al unei vieţi care pare construită din nimicuri, ce capătă importanţă capitală pentru participanţi.
Copiii de pe stradă care vor să audă întâmplările de pe front sau demonstraţia cu soldăţeii din plastic în biroul mai-marelui peste veteranii de război sunt la fel de lucrate, ca şi masa de la final, pe care Netzer declară că şi-a asumat-o, chiar dacă seamănă cu cea din „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a lui Cristian Mungiu, dar şi cu atâtea altele din viaţa reală, încât a decis, împreună cu cel care a mai adăugat ceva dialoguri, Răzvan Rădulescu, să nu renunţe la ea şi s-o încheie cu melodia extrem de sugestivă, devenită vintage, a lui Aurelian Andreescu „Oameni”, ce rezumă ingenios totul.
MEDALIA DE ONOARE
România, 2009, 1h 44min.
Regia: Călin Peter Netzer. Cu: Victor Rebengiuc, Camelia Zorlescu, Mimi Brănescu, Ion Lucian, Anca Pandrea, Radu Beligan, Costică Drăgănescu, Doru Ana, Gabriel Spahiu. Distribuit de Parada Film.