Recent, Departamentul de Stat al SUA a confirmat faptul că America își dorește să poarte discuții aprofundate cu aliații săi despre un posibil boicot comun al Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 de la Beijing. Întrebat fiind dacă SUA sunt deja în discuții pentru planificarea unei astfel de strategii de acțiune, Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a confirmat o astfel de agendă viitoare, anunțând faptul că „o abordare coordonată nu este doar în interesul nostru, dar și în interesul aliaților și partenerilor noștri”.
Referindu-se la termenii generali ai discuțiilor cu țările aliate, cu privire la modalitățile de se lua atitudine față încălcărilor drepturilor omului din China și la posibilitatea boicotării Jocurilor Olimpice din 2022, Price a spus: „Deocamdată ne mai desparte ceva timp de Olimpiada de Iarnă din 2022. Nu aș vrea să stabilesc un program, dar aceste discuții sunt în curs de desfășurare”.
SUA se află pe primul loc în topul statelor care acuză China de repetate încălcări ale drepturilor omului. În februarie anul curent, o alianță formată din 180 de grupuri internaționale pentru drepturile omului și reprezentanți ai minorităților din China a cerut comunității internaționale să nu participe la Jocurile Olimpice de Iarnă din februarie 2022. „Orice altă atitudine va fi văzută ca sprijin pentru guvernarea autoritară și pentru nerespectarea nedisimulată a drepturilor civile și umane de către Partidul Comunist Chinez”, declarau reprezentanții alianței, într-o scrisoare deschisă.
În același timp, șapte senatori republicani americani au cerut ca Beijingului să-i fie retras dreptul de a mai organiza Olimpiada de Iarnă din februarie, anul viitor. Parlamentarii au invocat persecuția împotriva uigurilor și tibetanilor, precum și amenințările Chinei împotriva Taiwanului.
Lobby telefonic chinezesc pe axa Beijing – Berlin
Nu toate statele puternice sau instituțiile din Europa privesc cu ochi buni propunerea americanilor, în special cele care au păstrat relații în mare măsură cordiale cu China. Comitetul Internațional Olimpic, prin vocea președintelui său german, Thomas Bach, a respins recent toate cererile de boicot, iar în martie Bach a declarat că boicotul este „răspunsul greșit la astfel de întrebări”.
De asemenea, președintele Confederației Olimpice Sportive Germane, Alfons Hörmann, a exclus categoric boicotul din februarie 2022. Această atitudine a oficialilor germanilor pare a nu fi deloc străină de lobby-ul tot mai concertat pe care Xi Jinping l-a demarat pe axa Beijing – Berlin. Într-un recent apel telefonic cu cancelarul Merkel, președintele chinez a cerut mai multă cooperare ”în loc de interferențe”, după ce UE a sancționat China pentru încălcarea drepturilor omului. Xi Jinping a pledat pentru respect reciproc între UE și țara sa, opinând că relațiile dintre cele două blocuri sunt afectate de „diverse provocări”. Xi și=a exprimat speranța extinderii cooperării dintre China și Germania și Uniunea Europeană, într-o cheie care să urmeze un curs determinat, bazat pe o perspectivă strategică și pe un respect reciproc care să excludă orice imixtiuni.
Conversația a avut loc la două săptămâni după ce Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva Chinei pentru încălcări ale drepturilor omului, pentru prima dată după mai mult de trei decenii. Sancțiunile sunt îndreptate împotriva celor responsabili de persecuția minorității musulmane uigur din nord-vestul Chinei. SUA, Marea Britanie și Canada au dispus, de asemenea, măsuri punitive, ulterior cărora oficialii chinezi s-au plâns de „amestec în afacerile interne” și au impus contra-sancțiuni și mai extinse împotriva politicienilor, experților și instituțiilor germane și altor europeni.