Recenta premieră a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti, „Miriam W.” este un spectacol puternic şi copleşitor, o îmbinare perfectă dintre text, regie, scenografie şi interpretare actoricească.
Textul, o dramatizare după o proză proprie, i-a adus scriitoarei israeliene Savyon Liebrecht, născută în Germania, Premiul „Dramaturgul anului 2005”. Este drama vieţii a două evreice, la zece ani după terminarea celui de-al doilea război mondial.
O femeie revine în casa familiei sale după 20 de ani, pentru a perfecta actele de vânzare. Revederea apartamentului în care a crescut şi întâlnirea cu agentul imobiliar îi trezeşte amintirile. Mama ei şi sora acesteia fuseseră singurele supravieţuitoare ale familiei exterminate de nazişti; prima femeie evocând obsedant morţii, a doua preferând să uite trecutul. Între ele, tatăl, care îşi părăsise iubita pentru a se însura cu sora acesteia, o fiinţă slabă.
Regia spectacolului „Miriam W.” diferă de tot ce a pus în scenă Radu Afrim până acum. Spectatorului i se oferă o dramă pură, zguduitoare. Toate intenţiile scriitoarei sunt exacerbate regizoral; modul în care povestea familiei transcende orice apartenenţă religioasă ori etnică o transformă într-una universal valabilă. Profunzimea lui Afrim şi înţelegerea pentru durerile umane parcă abia acum ies total la iveală. Regizorul, care a alex textul, îşi continuă şi în acest spectacol toleranţa (critică) faţă de generaţia a doua, manifestă în toate montările sale anterioare. Cu majoritatea actorilor mai lucrase, dar acum le-a cerut cu totul altceva. Una dintre cele ‘tari’ elemente regizorale din ”Miriam W.” este concomitenţa a două scene de sex absolute diferite; în dreapta, Avram se luptă să-şi obţină drepturile matrimoniale de la soţia frigidă, în timp ce, în stânga, Şimon şi Miriam îşi zmulg reciproc hainele într-o contorsionare sexuală disperată.
Decorurile şi costumele spectacolului „Miriam W.”, speciale şi inspirat combinate, îi aparţin Iulianei Vîlsan, proaspăt laureată cu Premiul UNITER pentru scenografie. Cu regizorul Radu Afrim, scenografa a mai lucrat la alte trei spectacole ale acestuia: „Piaţa Roosevelt” – la Teatrul Naţional din Timişoara, „Herr Paul” – la Tea¬trul Tineretului din Piatra Neamţ, şi „Câtă speranţă” – la Teatrul Odeon. Scenografa construieşte o casă sufocată de mobile, cu piese disparate, multe elemente fiind luate de la demolări. Cât priveşte costumele, sunt perfect definitorii pentru personaje.
Colectivul actoricesc de la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti îşi dovedeşte încă o dată profesionalismul. Rolul titular, al lui Miriam adolescentă, este splendid interpretat de Florentina Năstase. Miriam este diafană şi plină de inocenţă, îşi adoră tatăl şi mătuşa, deşi vede ce se petrece între aceştia. Miriam nu mai suportă atmosfera sumbră şi ipocrită din casă şi, după moartea tatălui, pleacă unde vede cu ochii.
Miriam cea matură, care se întoarce în locul unde a trăit până la 20 de ani, este personificată de Oxana Moravec cu sensibilitate şi înţelegere totală a rolului. Mărturisirile agentului imobiliar Şimon, pe care Andi Vasluianu îl interpretează ca pe un personaj de film, concentrat şi eficient, o fac pe Miriam să vadă într-o altă lumină „puiul de irakian” care o iubea pe vremea copilăriri lor şi să-i cedeze acum. „Puiul de irakian” care a avut grijă până în ultima clipă de bătrţnă, deşi aceasta le arunca apă murdară în cap, lui şi fratelui lui, pe când erau copii.
Mama lui Miriam, Marta, care enumeră obsedant morţii din lagăr, incapabilă de a-şi arăta dragostea pentru fiică şi de a suporta atingerea soţului, este interpretată de Clara Flores cu o forţă fantastică. Actriţa îşi dă sufletul pe scenă, iar personajul său este devastator. Marta ştie că soţul ei Avram rezistă avansurilor surorii ei Carola, dar nu face nimic. Este cel mai bun rol al Clarei Flores de până acum. Ioan Coman îl personifică fără ezitări pe marxistul care colecţionează cuie, care a ales odată şi nu înţelege să revină asupra hotărârii. Îi aduce flori soţiei şi îţi răsfaţă fiica.
Carola, care a optat pentru uitarea totală a experienţelor lagărului, preferă să schimbe toalete vaporoase şi să creadă că odată şi odată Avram o va iubi. Ada Simionică ESTE această Carola, care s-a măritat cu un alt bărbat pe care îl cheamă tot Avram şi are un băiat, Beniamin, pe care îl neglijează. Actriţa personifică o femeie care încearcă din răsputeri să se facă iubită, care doar pare că nu-şi aminteşte nimic din trecut, care se simte mai apropiată de nepoată decât de propriul fiu. Rolul lui Beniamin i-a fost încredinţat lui George Angelescu, încă elev de şcoală, care îşi duce bine la capăt însărcinarea.
„Miriam W.” este un spectacol total, de o forţă extraordinară, care poate fi văzut miercuri, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon din Bucureşti.
