Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Mike Pompeo dă semnalul resurecției europene împotriva Chinei, de la Praga

„Amenințarea chineză poate fi mai rea decât comunismul Războiului Rece”, a declarat, în timpul vizitei sale la Praga, secretarul de stat american Mike Pompeo, cerându-le cehilor să se opună Beijingului așa cum au făcut și sovieticii.

Share

Eugen Cișmașu 0 comentarii

Actualizat: 14.08.2020 - 08:01

China reprezintă o amenințare pentru Occident, în unele cazuri chiar mai gravă decât cea prezentată de Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, a declarat secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, miercuri, într-un discurs în Senatul Parlamentului ceh.
„Ceea ce se întâmplă acum nu este Războiul Rece 2.0. Provocarea de a rezista amenințării Partidului Comunist Chinez se impune chiar mai stringent în anumite situații”, a spus Pompeo, folosind prima oprire a vizitei sale de cinci zile în Europa Centrală pentru a ridica perspectiva dominației mondiale chineze și a reaminti gazdelor sale cehe despre anii petrecuți sub opresiunea sovietică. „Partidul Comunist Chinez impregnează deja economiile noastre, politica noastră, societățile noastre, într-un fel în care Uniunea Sovietică nu a reușit niciodată să se afirme”, a spus Pompeo. Deși a menționat că Rusia continuă să „submineze” democrația și securitatea cehă, cu campanii de dezinformare și atacuri informatice, Pompeo a susținut că cel mai mare pericol vine totuși din zona „campaniilor de constrângere a acceptării controlului” din partea Chinei: „peste tot în lume vedem campanii de influență împotriva politicienilor și a forțelor de securitate, furt de date industriale și utilizarea levierului economic pentru a înăbuși libertatea de decizie a statelor”. Reamintind rezistența cehă la dominația comunistă, secretarul de stat american a cerut senatorilor cehi „să se ridice pentru suveranitatea și libertățile pe care voi și conaționalii voștri le-au solicitat pe străzile Pragăi, în 1968, în documentul Carta 77, și în Piața Wenceslas în 1989”.

Perpsective de colaborare economică Cehia – Statele Unite

Vizita lui Pompeo, care a început marți, vine în condițiile în care senatorii cehi pregătesc o călătorie oficială la Taiwan în perioada 30 august - 4 septembrie. Delegația va fi însoțită de primarul Capitalei, Zdeněk Hřib, precum și de numeroși reprezentanți ai peste 40 de companii cehe. Discursul din plenul senatului a avut loc după un prânz de lucru al lui Mike Pompeo cu premierul ceh Andrej Babiš. La o conferință de presă comună în urma întâlnirii, Pompeo a criticat în termeni duri China pentru reprimarea protestelor din Hong Kong și a numit represiunea de la Beijing a musulmanilor uiguri drept „pata pentru drepturile omului din acest secol”, afirmând că operațiunea a fost „susținută de companii precum Huawei”, folosind tehnologia de comunicații pe post de tehnică de spionaj.
Pompeo și premierul Andrej Babiš pregătesc terenul și pentru a ajuta Republica Cehă să-și construiască rețeaua 5G și să-și extindă infrastructura energetică. Cehii intenționează să construiască trei noi centrale nucleare până în 2040. Ofertanții potențiali ai contractului includ compania americană Westinghouse, Rusia Rusatom și China General Nuclear Power Corp. Pompeo a spus că lucrul cu o companie americană ar fi „o oportunitate excelentă pentru creșterea securității energetice pentru Republica Cehă și pentru întreaga regiune.”

Citește totul despre:

Comentarii