-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalMaia Sandu va vorbi în Parlamentul European

Maia Sandu va vorbi în Parlamentul European

Maia Sandu, șefa de stat a Republicii Moldova, va ține un discurs în Parlamentul European, anunță un comunicat de presă al acestei instituții.

Evenimentul va avea loc miercuri, 19 mai 2022, începând cu ora locală 15 (16, ora României).

Maia Sandu va vorbi despre războiul din Ucraina și despre consecințele sale, mai ales asupra Republicii Moldova.

În urma discursului din plen, președinta PE, Roberta Metsola, și Maia Sandu vor organiza o conferință de presă comună. Ea va avea loc în jurul orei locale 15.40 (16.40 ora României).

Discurs în Parlamentul European, urmat de evaluarea acordului de asociere cu UE

Miercuri după-amiază, eurodeputații vor dezbate, de asemenea, raportul anual de evaluare privind Acordul de asociere UE – Republica Moldova. Votul va avea loc joi.

„În calitate de țară învecinată cu Ucraina, Republica Moldova a fost deosebit de grav afectată de războiul în curs. Pe lângă faptul că a primit un număr mare de refugiați ucraineni, țara s-a confruntat și cu atacuri cibernetice și o serie recentă de incidente de securitate în Transnistria, regiunea separatistă sprijinită de Rusia. În contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, Republica Moldova a depus o cerere oficială de aderare la UE la începutul lunii martie 2022”, precizează Parlamentul European.

Acum două luni, Parlamentul European a aprobat acordarea unei asistențe de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Ulterior, într-o rezoluție adoptată la 5 mai, Parlamentul European a solicitat acordarea „statutului de țară candidată la aderare” pentru Republica Moldova. Cererea depusă de Republica Moldova a venit imediat după ce Ucraina depusese o cerere similară.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă