3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalMacron, replică dură pentru premierul Poloniei. VIDEO

Macron, replică dură pentru premierul Poloniei. VIDEO

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a calificat, la postul de televiziune TF1, drept „nefondate” şi „scandaloase” criticile premierului Poloniei, Mateusz Morawiecki, cu privire la convorbirile sale telefonice cu Vladimir Putin legate de războiul din Ucraina.

„Aceste remarci sunt atât nefondate, cât şi scandaloase, dar nu mă surprind”, deoarece Mateusz Morawiecki, care este „dintr-un partid de extremă-dreaptă”, „intervine în campania politică din Franţa” după ce „a primit-o de mai multe ori pe doamna (Marine) Le Pen”, candidata formaţiunii Rassemblement National pe care o „susţine”, a declarat preşedintele-candidat.

„Domnule preşedinte Macron, de câte ori aţi negociat cu Putin, ce aţi obţinut? Nu dezbatem, nu negociem cu criminalii, criminalii trebuie combătuţi”, a declarat luni premierul polonez, membru al partidului Lege şi Justiţie (PiS) la putere la Varşovia. „Nimeni nu a negociat cu Hitler. Aţi negocia cu Hitler, cu Stalin, cu Pol Pot?”, a adăugat el, acuzând anumiţi lideri europeni de „tergiversare” şi „limbaj de lemn”.

„Îmi asum complet că am vorbit constant, în numele Franţei, cu preşedintele Rusiei pentru a evita războiul şi a construi o nouă arhitectură a păcii în Europa în urmă cu câţiva ani”, a răspuns Emmanuel Macron care a discutat cu preşedintele rus în numeroase ocazii de la începutul invaziei Ucrainei de către armata rusă la 24 februarie.

„Am făcut-o de la începutul mandatului meu” şi „nu am fost niciodată naiv, spre deosebire de alţii, nu am fost niciodată complice, spre deosebire de alţii”, a adăugat el, în timp ce numeroşi responsabili ai majorităţii s-au referit la legăturile lui Marine Le Pen cu liderul de la Kremlin.

„Întotdeauna am acţionat pentru a vorbi cu Rusia” şi „am discutat constant pentru a obţine o încetare a focului, un armistiţiu umanitar, aşa cum face şi cancelarul (Olaf) Scholz din Germania sau alţi şefi de stat şi de guvern din Europa. Cred că este de datoria mea, este fără complezenţă şi fără naivitate”, a continuat el, insistând, de asemenea, asupra sancţiunilor luate împotriva Moscovei. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

2024, record de drumuri rapide. Alți 21 km deschiși pe A7 Moldova

Începând de astăzi, la ora 16:00, traficul va fi deschis pe Lotul 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), un segment de 21 km....

Valeriu Iftime renunță la funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Valeriu Iftime, președintele organizației PNL Botoșani, a decis să renunțe la funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal. Demisia a fost oficializată în cadrul...

Coreea de Nord intensifică sprijinul militar pentru Rusia cu trupe suplimentare, artilerie și drone kamikaze

Coreea de Nord își crește sprijinul militar acordat Rusiei în conflictul din Ucraina, potrivit Statului Major al Armatei Sud-Coreene (JCS), citat de agenția Yonhap....
Ultima oră
Pe aceeași temă