4.4 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăInternaționalLe Pen vrea alianță cu Orban

Le Pen vrea alianță cu Orban

„Toţi cei care spun astăzi: ‘De fapt, ei (partidele afiliate în Parlamentul European în cadrul grupului ‘Europa Naţiunilor şi Libertăţilor’, din care face parte şi Adunarea Naţională – n.r.) au dreptate şi ne vom alătura lor’, sunt bineveniţi. Le întindem mâna”, a declarat preşedinta Adunării Naţionale (RN), venită să susţină în capitala belgiană aliatul său din Parlamentul European, formaţiunea de extremă-dreapta flamandă Vlaams Belang.

„Domnul Orban trebuie să vadă dacă este mai în acord politic cu membrii PPE (Partidul Popular European, de dreapta – n.r.) care au votat împotriva sa, care au votat relocalizarea forţată de migranţi în ţările membre (…), sau dacă se simte mai în acord politic cu mişcări ca a noastră”, a spus ea.

În continuare membru al PPE, Fidesz, partidul lui Orban, este suspendat din luna martie din cauza unor derapaje eurofobe.

Orban s-a afişat la 2 mai, la Budapesta, cu liderul extremei-drepte italiene, ministrul de interne Matteo Salvini, promiţând o ”cooperare” în jurul unei linii anti-migraţie după alegerile europene.

În schimb, el a dat asigurări într-un interviu recent pentru săptămânalul Le Point că „nu are nicio relaţie” cu Marine Le Pen şi că nu va face „în niciun caz” alianţă cu ea.

De asemenea, Marine Le Pen, întrebată în conferinţă de presă la Bruxelles despre deschiderea sa faţă de PiS (Partidul Dreptate şi Justiţiei) care conduce guvernul conservator polonez, a răspuns: ”Le întindem în continuare mâna pentru a constitui acest mare grup pe care îl sperăm în cadrul Parlamentului European”.

Apropierea de Rusia arătată de Marine Le Pen şi Matteo Salvini stârneşte însă neîncrederea PiS, care face parte din Grupul Conservatorilor (CRE) din PE.

Însă pentru preşedinta RN, acest lucru nu este o problemă. „Dacă Polonia nu vrea relaţii întărite cu Rusia, nimeni nu o obligă”, a declarat ea.

„Aceste divergenţe, care pot exista şi care ţin de istorie, nu trebuie să împiedice posibilitatea de a constitui acest mare grup” în Parlamentul European după alegeri, a mai spus ea. 

Cele mai citite

De la Carpați la Via Transilvanica: România cucerește topurile destinațiilor de vacanță CNN

România a fost inclusă de CNN Travel pe lista celor 25 de destinații care merită explorate în 2025 Alături de România, pe listă se regăsesc...

Rolex majorează prețul ceasurilor cu până la 8%

În 2025, Rolex a început anul cu o creștere semnificativă a prețurilor pentru unele dintre cele mai populare modele ale sale, influențată de creșterea...

Alerte de fenomene meteo severe în toată țara

Cod portocaliu de viscol în zone montane, lapoviță și ninsori în țară, până sâmbătă dimineață Meteorologii au emis, joi, avertizări de vreme severă, incluzând un...
Ultima oră
Pe aceeași temă