21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăInternaționalJulio Iglesias va concerta din nou în România. Ce preţuri au biletele

Julio Iglesias va concerta din nou în România. Ce preţuri au biletele

Cântărețul Julio Iglesias va concerta din nou în România, pe 20 mai, la Sala Palatului din Bucureşti, şi pe 22 mai, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Artistul a făcut un prim-pas şi a inclus România în programul turneului "World Tour 2015", anunţând astfel două concerte. Julio Iglesias va susţine un concert pe 20 mai, la Sala Palatului din Capitală, organizat de Arta Scenei, urmând ca, pe 22 mai, să-i încânte pe toţi admiratorii din Ardeal, cu o altă reprezentaţie, la Sala Polivalentă din Cluj, organizată sub egida Quantum Media.

"Nu e recunoştinţă mai mare pentru viaţa unui artist ca atunci când oamenii te lasă să te întorci în locurile în care ai mai fost şi altă dată", a declarat Julio Iglesias.

Biletele pentru concertul pe care Julio Iglesias îl va susţine la Bucureşti vor fi puse în vânzare, începand de miercuri, şi vor fi disponibile prin Eventim în reţeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Cărturesti, Humanitas, precum şi online, prin www.eventim.ro, la preţuri variabile, în funcţie de categorie, astfel: VIP – 550 de lei, categoria I – 490 de lei, categoria a II-a – 400 de lei, categoria a III-a – 360 de lei şi categoria a IV-a – 280 de lei.

Julio Iglesias a vândut peste 300 de milioane de exemplare ale celor 80 de albume lansate în întreaga lume, incluzând versiunile originale în mai multe limbi, compilaţii şi materiale discografice live, devenind astfel cel mai bine vândut artist latino al tuturor timpurilor. Recunoscut de Guinness Book of Records, în 1983, premiat cu singurul disc de diamant oferit vreodată de această instituţie, Julio Iglesias este artistul care a cântat şi înregistrat melodii în cele mai multe limbi din istoria muzicii. În cei peste 45 ani de carieră, Julio Iglesias a primit 2.600 de discuri de aur şi platină. A susţinut peste 5.000 de concerte în 600 de oraşe din întreaga lume, pentru peste 60 de milioane de spectatori.

Julio Iglesias a cântat în duete alături de artişti precum Frank Sinatra, Stevie Wonder, Willie Nelson, Diana Ross, Dolly Parton, Art Gurfunkel, Paul Anka, Charles Aznavour, Sting, The Beach Boys, Alejandro Fernandez, Placido Domingo, Lola Fores.

Julio Iglesias a susţinut mai multe concerte sold-out atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

Cele mai citite

Top 7 soluții de care ai nevoie dacă găzduiești o seară cu prietenii vara

Organizezi un party la tine acasă, profitând de faptul că vremea de afară încă este bună? Vezi cum trebuie să te pregătești pentru...

Ministrul Energiei anunţă măsuri speciale pentru a pregăti reţeaua energetică în faţa condiţiilor meteorologice extreme

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat finalizarea unui nou comandament energetic, cu scopul de a pregăti România pentru fenomenele meteorologice extreme prognozate în următoarele...

Klaus lovit de drona Ghinion

Bomba zilei vine de unde nu te-ai fi așteptat, având în vedere recentele derapaje ale justiției. Da, din partea Înaltei Curți de Casație...
Ultima oră
Pe aceeași temă