16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalIsraelul anunță război cu Iranul, Siria și Libanul

Israelul anunță război cu Iranul, Siria și Libanul

 
Întrebat despre modalităţile unui apropiat război Israel-Hezbollah, şeful Statului Major a explicat că „tot ce este în serviciul Hezbollah (mişcarea teroristă şiită libaneză finanţată şi înarmată de Iran, n.r.) va fi distrus, de la Beirut până în sudul extrem”.

„Imobile în care locuiesc membrii Hezbollah în Liban vor fi distruse şi imaginile distrugerilor provocate de acest război vor fi fără precedent”, a subliniat generalul Eisenkot. „Avem mii de ţinte în Liban şi capacităţile noastre s-au multiplicat cu şapte de la ultimul conflict”.

Israel şi Hezbollah s-au confruntat într-un război în 2006, soldat cu peste 1.200 morţi de partea libaneză, în majoritate civili, şi 160 de partea israeliană, în majoritate militari.

Eisenkot a detaliat subiectul, precizând că la acest război apropiat vor lua parte zeci de brigăzi la sol, susţinute de aviaţie, marină şi serviciile secrete militare. În opinia sa, Hezbollah, implantat și în Guvernul libanez ca aripă politică, finanţat de Iran, se află într-o criză şi în ultimii patru ani a pierdut circa 2.000 de combatanţi în Siria şi peste 8.000 au fost răniţi.

Probabilitatea ca Iranul să participe la acest conflict este foarte slabă, evaluează analiștii militari israelieni.

    Raiduri ale aviației israeliene

Israelul nu priveşte cu ochi buni intervenţia militară a partidului şiit şi a patronului său iranian în Siria şi a efectuat mai multe lovituri aeriene contra poziţiilor Hezbollah în ţara vecină aflată în război.

În Liban, mişcarea islamistă şiită şi-a plasat în cursul anilor pionii în sânul guvernului libanez, şi-a dezvoltat miliţiile, a preluat controlul asupra a numeroase cartiere şi a câştigat putere în toate regiunile, formând un stat în stat.

Ideologia Hezbollah se bazează pe doctrinele ayatolahului Khomeini şi având în vedere că mişcarea islamistă libaneză are o diplomaţie și o armată paralele cu statul, se poate spune că Iranul controlează Libanul.

Un raport al High Level Military Group descrie strategiile pe care fiecare parte le va folosi în viitorul război şi subliniază că Hezbollah nu doreşte izbucnirea unui conflict în prezent, având în vedere că vrea să-şi consolideze cuceririle în Siria şi să-şi continue antrenamentele în Liban.

Dar acţiunile sale şi propaganda sugerează că are în vedere cu certitudine un război cu Israelul la un moment dat.

     „Ora H“ a sosit

Autorităţile israeliene au avertizat în ultimii ani că marele pericol militar pentru statul evreu va fi „frontul de Nord” unde se află Iran, Siria şi Liban. În ultimele luni, cabinetul israelian de securitate a avut reuniuni „semnificative” pentru dezbaterea situaţiei şi a ameninţărilor de-a lungul frontierei nordice.

Cotidianul Rai al-Youm a comentat declaraţiile generalului Eisenkot şi a relevat că israelienii şi aliaţii lor americani şi europeni nu anunţă calendarele lor militare decât atunci când pregătirile sunt încheiate şi este clar că „ora H” a fost stabilită, ceea ce explică decizia preşedintelui Donald Trump de a retrage trupele americane din Siria. Ca şi speculaţiile asupra retragerii sale din acordul nuclear iranian în mai.

Și Iranul a fost „punctat” de către Israel. Două avioane de luptă IAF F-35 Adir au intrat în spațiul aerian al Iranului luna trecută, în misiuni de recunoaștere, traversând Siria și Libanul. Avioanele, care au survolat câteva posibile ținte legate de programul nuclear iranian, nu au fost detectate de niciun sistem radar, nici de cel rusesc desfășurat în Siria.

Cele mai citite

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă