-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalIsraelul a lovit de zece ori în suburbiile sudice din Beirut miercuri...

Israelul a lovit de zece ori în suburbiile sudice din Beirut miercuri seara

Agenţia de presă libaneză Ani a anunţat miercuri seara zece lovituri israeliene în suburbiile de sud ale Beirutului, bastion al mişcării islamiste Hezbollah, după un apel al Israelului adresat locuitorilor de a evacua mai multe zone, potrivit barrons.com.

„Numărul total de raiduri lansate în această seară de forţele aeriene inamice în suburbiile de sud este de 10 până acum”, a raportat Ani, în timp ce imaginile difuzate de AFP au arătat o explozie uriaşă urmată de explozii mai mici în această zonă.

Pe de altă parte, Hezbollah a susţinut miercuri că a lovit cu rachete un sit industrial militar din suburbiile Tel Avivului, în centrul Israelului. Mişcarea islamistă libaneză susţinută de Iran a declarat că a lovit un sit „de industrii militare de la periferia oraşului Tel Aviv” şi că „a lovit ţinta cu precizie”.

Israelul cere noi evacuări din sudul Beirutului pentru a ataca doar grupul Hezbollah

Armata israeliană le-a cerut marţi seara locuitorilor din cartiere aflate în suburbiile sudice ale Beirutului să evacueze casele înainte de noi atacuri care vizează grupul armat libanez Hezbollah „în viitorul apropiat”, relatează AFP.
„Trebuie să evacuaţi imediat aceste clădiri şi pe cele adiacente şi să staţi la cel puţin 500 de metri distanţă”, a scris pe platforma X, în limba arabă, purtătorul de cuvânt al armatei, Avichay Adraee, prezentând o hartă care arată clădirile vizate.

Ministerul libanez al Sănătăţii a anunţat marţi că cel puţin zece persoane au fost ucise şi 31 rănite în două atacuri israeliene care au vizat sudul şi estul Libanului, bombardate fără încetare de Israel de aproape o lună.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

UDMR își asumă Ministere-cheie în noul Guvern: Finanțele și Dezvoltarea

Liderul UDMR a precizat că decizia de intrare în Guvern a fost motivată de dorința de a contribui la depășirea crizei politice și bugetare Președintele...

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...

Pierderi masive în războiul din Ucraina: Jurnaliștii au identificat peste 84.000 de victime, dar cifrele reale ar putea fi mult mai mari

O investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, citată de Kyiv Independent, a identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă