5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaIohannis a discutat la telefon cu Zelenski despre susținerea României pentru Ucraina

Iohannis a discutat la telefon cu Zelenski despre susținerea României pentru Ucraina

Președintele Klaus Iohannis a vorbit joi la telefon cu Volodimir Zelenski, asigurându-l pe șeful statului ucrainean de susținerea României.

„Am avut o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și l-am asigurat de întreaga susținere și solidaritate în fața agresiunii militare iresponsabile a Rusiei, precum și pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Ne coordonăm cu partenerii noștri pentru a asigura asistență umanitară pentru Ucrain”, a scris Iohannis pe Twitter, conform hotnews.ro.

Iohannis a vorbit la telefon cu Zelenski după ședința CSAT de azi de la București

Anterior, după ședința CSAT, președintele a declarat că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina. „Rusia a ales forța tancurilor în detrimentul vieții oamenilor”, a spus Iohannis, arătând că Rusia este agresorul, și nu victima.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, joi, după şedinţa CSAT pe tema situaţiei din Ucraina, că România condamnă ferm agresiunea Rusiei din Ucraina.

Klaus Iohannis a declarat că Federaţia Rusă a ales calea reprobabilă a violenţei armate masive împotriva unui stat suveran, a ales forţa tancurilor în detrimentul vieţilor cetăţenilor, iar România condamnă ferm această agresiune.

Preşedintele a reluat afirmaţia conform căreia niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa, iar România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina.

„Din păcate, în această dimineață, Federația Rusă a ales calea reprobabilă și complet ilegală a violenței armate masive împotriva unui stat independent și suveran. Astăzi, la eforturile comunității internaționale pentru menținerea păcii și dialog, Rusia a răspuns cu rachete care lovesc orașele și obiectivele militare ucrainene”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a spus că „Rusia Rusia este agresorul, nu victima, cum încearcă să acrediteze Kremlinul, și întreaga planetă vede astăzi limpede acest adevăr incontestabil”, conform romania.europalibera.org.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Blue Air, aflată în faliment, va încasa aproximativ 2 milioane de dolari în urma câștigării unui proces

Administratorii Blue Air, companie românească de transport aviatic aflată în faliment, au obținut o victorie neașteptată într-un proces cu Transair, compania aviatică din Senegal. O...

Eldorado Gold își vinde participația majoritară la Deva Gold: Licența pentru Certej, în centrul unei noi etape

Compania canadiană Eldorado Gold a anunțat vânzarea participației sale majoritare de 80,5% în Deva Gold, titulara licenței pentru exploatarea aurului, argintului și andezitului industrial...
Ultima oră
Pe aceeași temă