Ne-ai pregătit un nou album, „One Love”, în limba engleză. De ce în engleză? În această direcţie merge piaţa?
Dana Nălbaru: Da, tot albumul este în limba engleză. Nu l-am făcut astfel pentru că piaţa merge în direcţia aceasta, ci pentru că prima piesă a ieşit în engleză. Când am început să lucrez la album, primul text l-am făcut în engleză, mi-a plăcut cum a ieşit, apoi am încercat în română şi mi s-a părut că sună foarte prost. La a doua piesă s-a întâmplat la fel, iar apoi m-am gândit să continui, pentru ca albumul să fie unitar. Nu m-am gândit înainte că asta vreau să fac, aşa a ieşit!
Versurile îţi aparţin?
D.N.: Da, toate. De câţiva ani scriu textele pieselor mele. Pentru acest album, şi textele şi muzica îmi aparţin. Pe partea de orchestraţie am lucrat cu Alexandru Suciu, colegul meu de trupă, ca să spun aşa, cu el apar pe scenă. Apare şi în videoclipul „Love” şi, la următorul single, o să-i fac o prezentare mai frumoasă.
Ai lansat deja piesa „Love”. Să ne aşteptăm la un album cu melodii de dragoste?
D.N.: Da, albumul are ca idee principală iubirea. O singură piesă este diferită şi asta pentru că este cântată de Sandu, un fel de featuring cu Alexandru. De ce iubirea? De ce nu? Mi se pare că lumea în care trăim este una gri. În lumea familiei mele, a prietenilor mei, noi funcţionăm după alte reguli, diferite de cele după care a început să funcţioneze societatea românească în momentul de faţă, şi anume după regulile pe care le impune iubirea. Asta mă caracterizează, despre asta am scris. Trăiesc o perioadă foarte frumoasă, spun asta de vreo cinci ani încoace şi sper să rămână aşa, şi datorită faptului că mi-am întâlnit iubirea. Albumul îl voi lansa cam într-o lună, deşi ştiu că nimeni nu-ţi recomandă să lansezi un album în mijlocul verii. Nu este o perioadă foarte bună, însă eu întotdeauna am făcut lucrurile contra valului şi mi-au ieşit.
Vorbeşte-ne puţin de sound.
D.N.: Iarăşi, nu mi-am planificat să fac ceva anume. Din nefericire, eu nu cânt la nici un instrument şi din această cauză simt că am un handicap, pentru că nu am putut exprima în cântecele mele, sută la sută, ceea ce am simţit. În momentul în care lucrez la o piesă acasă, am deja în cap o linie melodică, după care merg la omul de studio, respectiv Sandu, şi el face orchestraţia pieselor după ceea ce i-am spus eu că mi-ar plăcea să iasă. Dar întotdeauna omul din studio îşi pune amprenta pe piese. Nu toţi simţim la fel. Şi atunci este normal când schimbi echipa, să se schimbe şi soundul. Schimbarea de stil a venit oarecum natural, şi datorită faptului că eu am o altă vârstă. Schimbarea s-a produs oarecum treptat, primul album, „Zbor”, este unul foarte agresiv, reprezentativ pentru mine la acea vârstă, „One Love” mă caracterizează în momentul de faţă. Nu ştiu cum va fi următorul, poate o să mă apuce iarăşi nebunia. Nu-mi place să mă gândesc în funcţie de direcţia comercială dată de piaţă. Direcţia comercială, care se poartă în acest moment, în România, nu mă reprezintă. Am renunţat să fac comerţ cu lucrurile care îmi plac. Nu lucrez după o reţetă, ci mai degrabă după ceea ce simt într-un anume moment. Iar asta nu se aplică doar muzicii mele, ci tuturor lucrurilor pe care le fac. Nu funcţionez deloc după reguli, ci după ceea ce-mi place mie să fac.
Şi în viaţa reală îi împaci pe cei din jur, aşa cum faci în videoclip?
D.N.: Înainte de a-mi întemeia o familie, aveam această tendinţă de a împăca oamenii, de a empatiza cu problemele celorlalţi şi încercam să le rezolv problemele. Între timp, m-am mai cuminţit. Vreau în continuare să fac acest lucru, însă nu eu, ca persoană, ci prin muzica mea.
Dacă muzica mea îi ajută pe oameni să se împace ori să uite măcar de probleme, e minunat! Într-un fel, am renunţat să mă mai implic în viaţa altora, înainte făceam asta destul de des şi mi-am dat seama că e o greşeală. Un ajutor este binevenit dacă este cerut. Eu aveam tendinţa de a fi alături de o persoană mai mult decât era cazul, dar asta ţine de trecut. Acum sunt un om împăcat, iar dacă un prieten are nevoie de un sfat ori ajutor, sigur că-l dau.
Ţi-ai deschis şi un nou site.
D.N.: Blogul de pe apropo.ro nu mai este valabil, eu am încercat să-l închid, dar nu s-a putut. Nu mulţi îmi cunosc noul site, www.dananalbaru.ro, pe care l-am deschis de curând, unde sunt multe informaţii despre activitatea mea, despre muzica mea. După ce am apelat la diverşi programatori, cărora le-am spus cum doresc site-ul, dar îl făceau cum voiau ei, am renunţat. Era ok şi varianta lor, dar nu era ceea ce-mi doream, ceea ce aşteptam. Şi cum am Mac, m-am gândit că cea mai sigură variantă ar fi să mi-l fac eu. A durat ceva până am învăţat. Dar e făcut de mâna mea, într-o variantă minimalistă şi îl updatez singură. Cel mai important, am un feedback direct din partea celor care-l accesează.
Urmează şi un CD pentru copii?
D.N.: Da, în toamnă intenţionez să lansez un CD cu poveşti inventate de mine pentru fiica mea, Sofia.
Eşti o bună povestitoare?
D.N.: Sofia m-a învăţat să fiu o bună povestitoare, înainte nu mă vedeam deloc în această postură. Avem poveşti cu toate animalele lumii, poveşti frumoase, cu morală, căci dacă tot îi povesteam Sofiei, măcar să rămână cu ceva, nu doar să-i treacă nişte simple aventuri pe la urechi. De ce să nu loveşti, de ce să împarţi jucăriile cu alţi copii, toate lucrurile pe care un copil ar trebuie să le înveţe la vârsta de 3-4 ani le veţi găsi pe acest CD.
Îţi place Bucureştiul?
D.N.: Am avut nevoie de doi ani să mă obişnuiesc cu oraşul, după care m-am resemnat. Acum intenţionăm să ne mutăm în afara Bucureştiului, pentru că a devenit insuportabil. În ultimii trei ani şi jumătate, de când o am pe Sofia, am devenit mult mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu. În momentul în care eşti doar tu, ori eşti cu prietenul tău, tot un adult, nu prea acorzi atenţie tuturor lucrurilor din jurul tău, oamenilor, gesturilor, vorbelor, nu prea eşti interesat de ceea ce se întâmplă în învăţământ, în mediul social, în politică şi aşa mai departe. După ce ai un copil, priveşti lucrurile cu un alţi ochi, pentru că te gândeşti că în acest mediu va creşte copilul tău. Nu ne place deloc ce vedem, aşadar ne gândim să ne mutăm. Iar dacă meseria ne-o va permite, ne vom muta cât mai departe. Bucureştiul este un oraş potrivit pentru distracţie, pentru o carieră, dar nu este un oraş în care să-ţi creşti copilul în siguranţă. Dacă vrei să-ţi fie copilul sănătos, cu minte sănătoasă şi corp sănătos,
e indicat să pleci cât mai departe.
Ţie ţi-a fost uşor să-ţi începi cariera aici?
D.N.: Mi-am început cariera solo cu teamă, căci eram singură, nu-mi susţinea nimeni proiectele în care eu credeam. Acum şapte ani eram un om care încerca „să zboare”, din acest motiv mi-am numit şi prima piesă din cariera mea solo „Zbor” – ea exprimă foarte bine cum eram atunci. Acum sunt un om împlinit, mi-am dat seama că succesul şi cariera nu sunt atât de importante. Recunosc, am ajuns destul de târziu la concluzia asta, după ce l-am cunoscut pe Dragoş (actorul Dragoş Bucur, soţul Danei). Toate căutările mele au încetat după ce l-am întâlnit pe Dragoş, din toate punctele de vedere. Acum fac numai ceea ce-mi place, cu cine îmi place şi cred că oricine poate să facă acest lucru. E greu, e adevărat, pentru că în momentul în care renunţi la compromisuri şi faci numai lucrurile care-ţi plac, constaţi că nu te susţine nimeni, eşti singur. Te panichezi. Uneori disperi, îţi vine să te întorci la ceea ce era înainte, îţi trebuie timp să te împaci cu ideea că eşti singur. Iar în momentul în care accepţi că eşti singur, poţi s-o iei de la capăt. Pe mine m-a ajutat Dragoş, nu ştiu cât aş fi reuşit să fac singură. Cred că e bine să pui pe hârtie lucrurile pe care nu le vrei, lucrurile care te deranjează, astea întotdeauna le ştim, iar astfel ai să-ţi dai seama mai uşor ce vrei de la tine şi de la propria viaţă.
Mulţumim cafenelei „Din casă” (str. Constantin Coandă, nr. 18) pentru găzduirea şedinţei foto.