Intr-o era usor nevrozata ca a noastra, este usor sa cazi in pacatul de a crede ca singurul model valabil de comportament artistic este cel „romantic” – adica, acel creator tulburat, abisal si deprimat care nu iese din turnul sau de fildes pana cand opera nu este desavarsita.
Impotriva acestui „trend” se ridica o trupa vesela de pop-rock modern din intunecata Finlanda. „Superscar”, sau „Super-Cicatricea”, este formata din Otto Iivari (voce) , Petteri Kippo (tobe), Daniel Vainio (chitara) , Petri Airaksinen (bas), si isi propune sa reprezinte acel element de buna-dispozitie intoxicanta care poate sa puna un zambet pe buzele unei industrii muzicale incrancenate si pesimiste.
Formatia a luat nastere in anul 2000 si citeaza ca influente muzicale nume mari ca Bon Jovi, Def Leppard si U2. Baietii se pregatesc de zor de lansarea primului album, care vine relativ tarziu, dupa o lupta de 10 ani cu prejudecatile caselor de discuri.
Am stat de vorba cu vocalistul Otto Iivari care ne-a oferit un interviu la fel de tonic si de simpatic ca deliciosul brand de pop-rock profesat de nordici.
Modista: Superscar este una din acele formatii a carei muzica te inveseleste chiar si atunci cand esti extrem de trist. Care este reteta care face posibila aceasta bucurie sonica?
Otto: Este o placere sa aud ca muzica noastra are un asemenea efect asupra ascultatorilor. Eu sunt compozitorul principal in trupa si, desi nu am studiat teorie muzicala, consider ca exista doua moduri prin care iti poti face viata mai frumoasa prin aceasta arta: muzica. In primul rand, poti sa scapi de tristete prin tristete. In tara noastra intunecata si rece se asculta foarte multa muzica „intunecata” si melancolica. In loc sa ne deprime si mai tare, ne face sa ne simtim mai bine. Cea de-a doua optiune este sa sa extragi tot ce poti dintr-o noapte fierbinte de vara finlandeza si sa incerci sa experimentezi aceleasi sentimente cand iti compui si interpretezi muzica. Eu apartin celei de-a doua categorii de muzicieni. Imi doresc sa traiesc si in studio sau pe scena emotiile pe care le am atunci cand stau cu picioarele goale in nisip, sau cand simt parfumul unei femei frumoase si stau pe plaja cu o cupa rece de bautura in mana. Ne traim viata si ne bucuram de ea in procent de 110%. Cred ca asta este cheia bucuriei noastre sonice. Trebuie sa simti ceea ce interpretezi, pentru ca oamenii isi dau seama imediat daca te prefaci.
Care este povestea din spatele numelui vostru? De ce „Superscar” (n.r., in limba romana, „scar” inseamna „cicatrice”)?
Eu si tobosarul nostru, Petteri Kippo, am inceput sa cantam impreuna de la varsta de 12 ani, asa ca avem un trecut foarte colorat, intesat de tot felul de versiuni ale numelui trupei. Inainte sa semnam contractul cu casa noastra de discuri, am fost nevoiti sa regandim o multime de lucruri. Ne doream un nume cu priza la public, care sa contina un element de mister si sa fie usor de transformat intr-un brand. Aveam o lista cu peste 100 de nume, dar, intr-o seara, am inceput sa ma joc cu niste cuvinte, intorcandu-le pe dos, adaugand litere etc. Asa am ajuns la „Superscar”, care se trage din „Superstar”, un statut la care, sincer, chiar aspir. Adaugarea cuvantului „scar” – cicatrice – ofera o noua semnificatie, mult mai profunda, ideii. Primul meu gand la auzul acestui nume a fost acela al unui semn pe care il purtam cu totii in inima, daca aceasta a fost cu adevarat franta. Iubirea te lasa, deseori, cu o Super-Cicatrice (Superscar).
V-ati etichetat muzica drept „pop rock modern”, iar una din piesele voastre se numeste „Modern Word for Love”. De unde aceasta abundenta a cuvantului „modern” in vocabularul vostru? Ce legatura exista intre modul in care intelegeti voi „modernitatea” si arta voastra?
Este foarte greu sa definesti pop-rockul modern, sau conceptul de modernitate, in general. Pentru mine, ceva este modern atunci cand este nou si interesant. Exact asta vrem si noi sa fim din punct de vedere al sound-ului si nu numai. Ne lasam influentati de lucrurile care se intampla in jurul nostru, fara a uita cine suntem de fapt. Faptul ca numele primului nostru single contine cuvantul „modern” este doar o coincidenta. Cantecul „Modern Word for Love” vorbeste despre faptul ca ideea de iubire, dar si modul in care traim acest sentiment, s-au schimbat dramatic in ultimele decenii. Oamenii nu mai sunt atat de devotati unii altora, iar acest lucru ma afecteaza foarte mult pentru ca am crescut intr-o familie cu idei conservatoare despre iubire. Piesa nu se vrea a fi o predica despre cum ar trebui sa arate lucrurile, sau cum ar trebui sa ne comportam. Scopul ei este sa ne aminteasca acele lucruri care sunt cu adevarat importante in viata si sa ne indemne sa apreciem ceea ce avem.
Stilul vostru este o combinatie delicioasa de pop, rock si indie. Cu toate acestea, nu v-a fost usor sa va remarcati in lumea muzicala. Credeti ca este, paradoxal, mai greu sa promovezi un stil hibrid ca al vostru, decat metalul, care e foarte popular in Finlanda?
Ne-a fost surprinzator de greu, ca sa fim sinceri. Cu toate acestea, munca asiduua duce la rezultate bune. Cand am semnat contractul cu Jiffel Records, o casa de discuri din grupul Universal Music, publicul finlandez nu auzise de noi pentru ca a fost alegerea noastra sa fim mai discreti pentru a avea un impact mai mare cu primul single. Strategia a dat roade cu „Modern Word for Love”, pentru ca am fost propulsati direct in topul NRJ, care este cel mai mare post radio de hituri din Finlanda. Acest lucru a fost exceptional, pentru ca eram o trupa nou-nouta. Videoclipurile noastre au fost difuzate si la MTV, si la The Voice TV Finlanda. Succesul nostru s-a bazat pe faptul ca avem un sound nou si interesant, usor de comparat cu cel al unor formatii internationale de succes, ceea ce a facut ca publicul local sa se bucure ca o formatie autohtona poate sa sune la fel de bine ca una din strainatate. Pe masura ce praful incepe sa se astearna peste primul single, ne confruntam cu aceeasi problema ca toate celelalte formatii – avem nevoie de cat mai multa promovare. Ascultatorii nu mai sunt la fel de rabdatori ca inainte si, ca artist, esti presat constant sa oferi cat mai mult entertainment. Cat despre pop si metal, diferenta este ca aceea dintre noapte si zi. Noi suntem o formatie pop 100%, si nu ne este rusine de asta. Toata lumea poate sa ne asculte muzica. Compunem piese care te pot inveseli si daca esti director intr-o mare companie, si daca esti o adolescenta care asculta muzica in timp ce se machiaza pentru petrecerea din seara respectiva. Cred ca este nevoie de mai mult devotament ca sa canti metal. Este un paradox pentru ca metalul si hard-rockul au fost intotdeauna impotriva pop-ului. Formatiilor metal le este mai usor sa se faca remarcate pentru ca, in Finlanda, exista un public dedicat trup si suflet genului.
Stim cu totii ca muzica finlandeza este, in general, trista. Cum de voi sunteti atat de veseli?
Aceasta trasatura este intr-adevar ciudata si m-am gandit deseori la motivul pentru care suntem cum suntem. Singura explicatie plauzibila pe care o pot da este ca avem doi fino-suedezi in trupa. Minoritatea fino-suedeza din Finlanda este cunoscuta pentru faptul ca este mai vesela si mai deschisa la minte. Chitaristul nostru, Daniel Vainio, este fino-suedez. Si eu am sange fino-suedez in vene, datorita mamei. Finlandezii au fost intotdeauna mai melancolici decat suedezii. Atitudinea pozitiva a formatiei, plus cantitatea mica de sange „ABBA” ne face sa fim mai fericiti decat alti tineri. Cu toate acestea, pastram o nota de melancolie in muzica, suficienta cat sa „muscam” si publicul finlandez.
Vorbeste-ne despre noul album. Cum merg procesele de compunere, inregistrare si finisare a materialului? Ati gasit deja un nume pentru disc?
Intregul proces a fost extrem de interesant. Am inceput munca de inregistrare in 2010, cand nu aveam nicio legatura cu vreo casa de discuri. Am fost nevoiti sa ne asumam primul risc dramatic din cariera – acela de a crea pe cont propriu un LP, pentru a iesi din multimea de artisti cu demo-uri. Compusesem in jur de 3 melodii, cand telefoanele au inceput sa sune. La putin timp dupa aceea, aveam concerte si semnam un contract de reprezentare. Aceste evenimente au insemnat implinirea unui vis pe care il aveam de la varsta de 7 ani! Albumul este gata de ceva vreme si il vom lansa in curand, ceea ce ne face sa fim foarte emotionati. In calitate de compozitor, scriu piese noi tot timpul, asa ca este un pic inspaimantator sa pun eticheta de „terminat” pe ceva si sa ofer produsul respectiv lumii. Avem o echipa foarte buna in spate, asa ca, pana acum, drumul a fost grozav. Nu sunt sigur ca am voie sa divulg acest secret, dar albumul ar putea purta numele celui de-al treilea single al nostru. Este o mica ghicitoare pentru cititori!
Videoclipul piesei „Special” este foarte „chic” si extravagant. Joci rolul unui dandy modern care se plimba prin Paris. Cum a fost sa filmati acolo si ce v-a inspirat sa alegeti o asemenea poveste?
Videoclipul a fost realizat de un regizor finlandez foarte talentat – Hannu Aukia. Eram intr-un bar impreuna cu Hannu si faceam schimb de idei in legatura cu noul videoclip. La un moment dat, am ajuns la figura acestui dandy, inspirata de tinuta mea din acea zi ploioasa – aveam o umbrela la mine si purtam un blazer. Se prea poate sa fi fost vorba despre alter-ego-ul meu. Ne gandisem la cateva locatii din Helsinki unde voiam sa filmam dar parca nu prea se potriveau cu ideile noastre. Asa ca ne-am gandit: ce ar fi sa filmam clipul intr-un loc foarte cool – de exemplu la Paris! Am calculat cu grija bugetul si am ajuns la concluzia ca planul nostru era realizabil. Le-am prezentat ideea celor de la casa de discuri si, cateva saptamani mai tarziu, eram in avion, indreptandu-ne spre Paris si exultand de fericire. Clipul a fost filmat in octombrie, dar vremea era foarte calduroasa. Eu purtam un costum din lana, asa ca experienta a fost cam dureroasa. In ciuda acestui lucru, m-am bucurat de fiecare clipa. Am avut foarte mare noroc cu vremea. Cele mai dificile scene au fost cele filmate in locurile publice, fara playback, ceea ce a insemnat ca a trebuit sa cant in timp ce ma plimbam prin oras. Oamenii se uitau la mine si se intrebau: „cine este acel barbat nebun care vocifereaza in fata TurnuluiEiffel?”.
Care este planul vostru de cucerire a lumii?
Vom investi mai multe resurse in visul nostru si vom munci non-stop. Vom munci si ne vom dori sa reusim cu mai mare intensitate decat toate celelalte formatii care doresc aceleasi lucruri. Cred ca lucrurile sunt foarte simple. Daca exista vointa, vine si succesul.
Care sunt cele 3 CD-uri cu muzica pe care le-ai luat cu tine intr-o calatorie intergalactica?
Bon Jovi – Crossroads, John Mayer – Continuum si un CD cu sunete din natura. Cum altfel as putea sa aud cum se sparg valurile de tarm si zgomotele padurii in calatoria mea intergalactica?
Un mesaj pentru toti cei care vor face cunostinta cu muzica voastra.
Daca va place, spuneti-mi! Vreau sa vin in Romania si sa va cant live.
