„România Liberă” a stat de vorbă cu Adrian Popescu, producător şi multi-instrumentist, un adevarat „om universal” care se ocupă momentan de formaţia Rezident Ex.
Trupa va concerta pe data de 21 septembrie 2012, la Bucureşti, la Arenele Romane, si este compusă din unii din cei mai valoroşi rockeri autohtoni.
Adi Popescu ne-a vorbit despre una din laturile mai puţin discutate în lumea muzicală, şi anume felul în care sună muzica dincolo de lumina reflectoarelor şi de agitaţia de pe scenă.
Despre modul în care experienţa sa de iginer de sunet i-a modelat creativitatea artistică, dar şi despre rock românesc, punk, scena muzicală din Franţa şi, nu în ultimul rând Rezident Ex, cu Adrian Popescu.
Cum schimbă experienţa de inginer de sunet procesul componistic? Pune inginerul de sunet vreo povară în plus pe umerii artistului din tine?
O piesă vine mai degrabă din suflet, este o stare de sprit pe care încerc să o descriu în note muzicale, astfel încât, în procesul componistic, faţeta de inginer de sunet rămâne nebăgătă în seamă. Simt această „povară” doar atunci când Rezident Ex cântă live şi vreau să mă asigur că trupa sună bine pe sistemul de sunet pe care îl avem la îndemână în acel moment.
Pe Tavi îl ştii de mai multă vreme. Cum te-a cooptat în trupa Rezident Ex?
Nu s-ar putea spune că Tavi m-a cooptat în trupa Rezident Ex. De fapt, noi doi am fost instigatorii trupei, după ce Kempes a fost de acord să revină în România şi să producem un album. Tavi şi cu mine ne cunoaştem de peste treizeci de ani şi am fost colegi de trupă în Metamorf. Când Tavi şi Dixie Krauser s-au alăturat grupului, erau déjà muzicieni consacraţi, iar noi, ceilalţi, doar nişte puştani. De-atunci am lucrat împreună în tot felul de proiecte muzicale, iar astăzi am ajuns să ne înţelegem din priviri. Nici nu mai e nevoie să vorbim.
Ai început cariera cu o formaţie de punk new-wave. Mai eşti adeptul genului, sau te-ai dat pe metal?
Sunt destul de eclectic din punct de vedere muzical. Ascult de la muzică clasică la metal, via jazz, blues, rock sau hard rock. Important este ca ceea ce ascult să mă „gâdile” la ureche. Atunci pot spune: hei, piesa asta e faină. Dar, să zicem că am o predilecţie pentru rock progresiv.
Agresivitatea peisajului social autohton a fost cea care te-a alungat din ţară. Cu toate acestea, şi astăzi viaţa în România este destul de agresivă. Crezi că te-ai mai putea obişnui?
Sunt român şi voi râmâne român. Nu are sens să ne minţim, sufletul oricărui emigrant rămâne „acasă”. Nu cred că viaţa agresivă este specifică României. În Occident întâlnim acelaşi lucru. Este vorba despre o agresivitate mai „parşivă”, bine „ascunsă”, dar a cărei existenţă este deasupra oricărui dubiu. Iar criza economică, care a început în 2008, nu prea ne ajută, din păcate. Pe de altă parte, mi s-a spus că una dintre calităţile mele principale este adaptabilitatea. Deci, nu voi avea nicio problemă.
Vorbeşte-ne despre noul material Rezident X. Cum va „suna” el?
Primul album Rezident Ex reface piesele lui Tavi din perioada Cargo, care nu s-au mai cântat de ani buni, ca «Brigadierii» sau «Povestiri din gară», mă opresc doar la aceste exemple, dar prezintă şi câteva piese inedite. Ideea acestui album a fost anterioară revederii noastre cu Kempes. Pot spune că un concurs de circumstanţe foarte „ciudate”, dar şi foarte norocoase, a condus la realizarea acest proiect în forma lui actuală. Totul s-a îmbinat precum piesele dintr-un puzzle care se aşază singure la locul potrivit, fără alte intervenţii. Cum va suna? „Nervos”, cu „punch”, modern. Adică, bine (zîmbeşte).
Cum arată rockul în Franţa? Mi s-a părut întotdeauna că este mai nonşalant, mai preţios şi mai puţin „înfipt” decât cel din Anglia, de exemplu?
Franţa nu are o tradiţie mare în muzica rock. Şi în ritmica vocală e ceva care, pentru mine, nu „puşcă”. În 1990 era o erezie să cânţi în limba engleză şi nimeni nu-ţi făcea promoţie. La Radio şi TV erai exclus. Nici în cluburi nu erai bine văzut. Din fericire, mentalitatea s-a schimbat. Marea majoritate a trupelor rock sau pop cântă acum în engleză, iar unele chiar reuşesc să se exporte în Europa. Dar, ca şi în România, rockul nu este la fel de promovat ca muzica pop sau dance. Posturile TV care difuzează muzică rock, două la număr, trebuie plătite cu un abonament. Un post de radio cu profil de rock e şi mai rar. Noroc cu tehnologia Internetului, care ne permite accesul la o enormă masă de informaţii audio şi video.
Care sunt piesele tale preferate Rezident Ex?
Toate, bineînţeles, au farmecul lor (zîmbeşte). Dar, odată cu trecerea timpului, capăt o predilecţie pentru „Soldatul căzut”. Degajă o forţă, în text şi muzică, care îmi ridică de fiecare dată părul de pe mâini.
Cum priveşti revenirea în ţară?
Sufletul meu nu a plecat niciodată din România şi, din acest punct de vedere, nu cred că se poate vorbi despre o revenire. În schimb, revenirea ca artist m-a emoţionat. Speram ca publicul să ne întâmpine cu plăcere, dar ne-a primit cu braţele efectiv deschise şi a fost impresionant. Aşteptăm cu aceleaşi emoţii concertul de la Arenele Romane, din 21 septembrie şi, de asemenea, pe cel de la Clubul Phoenix din Constanţa, pe 22 septembrie. Simt că cele două zile vor fi o sărbătoare.
