Directiva făcută publică luni seara, ce prevedea ridicarea acreditării oficiale a ziariştilor consideraţi responsabili de propagarea de „fake news” în mod repetat, a fost criticată de media indiene ca fiind un instrument prin care guvernul se poate debarasa de jurnaliştii care-i „displac”.
„În numele fake news, guvernul defineşte reguli pentru trecerea jurnaliştilor pe lista neagră”, titra marţi dimineaţa cotidianul The Indian Express. Guvernul condus de naţionalistul Modi a dat însă imediat înapoi, în faţa revoltei generate.
„Premierul a ordonat retragerea comunicatului de presă referitor la fake news şi ca problema să fie reglementată doar de Consiliul presei indiene”, o comisie de specialitate, a precizat pentru France Presse un responsabil din Ministerul Informaţiei.
Circa 2000 de ziarişti din India deţin legitimaţii emise de Press Information Bureau, forul care facilitează accesul presei la responsabili guvernamentali şi în ministere.
Recunoscând că India are realmente o problemă cu „ştirile false”, care abundă pe reţelele sociale, mulţi ziarişti şi observatori notează că o intervenţie a guvernului ar deschide o cale periculoasă.
„Guvernul nu are mandat să controleze presa”, a subliniat Gautam Lahiri, preşedintele Press Club of India, potrivit căruia şi presa este preocupată de înmulţirea cazurilor de „fake news”, dar „platforma potrivită pentru a trata reclamaţiile legate de această problemă este Consiliul presei”.
India a coborât trei locuri, ajungând pe locul 136 din 180 de ţări în clasamentul libertăţii presei pe 2017 realizat de Reporteri fără frontiere.
Promovat de preşedintele american Donald Trump, termenul „fake news” a intrat rapid în repertoriul standard al liderilor din state cu regimuri autoritare pentru a se referi la informaţiile şi la organizaţiile de presă care îi critică.