Este incendiu la Parlament, în Africa de Sud. A luat foc Parlamentul Africii de Sud, într-un incendiu care s-a declanșat în noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2022. Alarma a fost dată în jurul orei 5 dimineața.
Sediul Parlamentului Republicii Africa de Sud este în centrul orașului Cape Town. Potrivit mesajelor transmise pe internet, incendiul ar fi pornit dintr-un birou al Parlamentului. Etajul al treilea al clădirii era cuprins de flăcări, la primele ore ale dimineții. Nu sunt persoane rănite. În schimb, ar putea fi deteriorate documente importante precum și obiecte istorice care se aflau expuse în sediul Parlamentului.
Incendiu la Parlament, declanșat noaptea, dintr-un birou
La intervenția pentru stingerea flăcărilor au fost trimiși peste 35 de pompieri, cu șase autospeciale. Parlamentul Africii de Sud are mai multe clădiri, cea mai veche dintre ele datând de la finalul secolului al XIX-lea.
Universitatea din Cape Town fusese și ea, recent, victima unui incendiu. În acel incendiu au fost distruse cărți și documente istorice.
Citiți România Liberă și pe Google News!